Câinele care şi-a mâncat stăpâna, supravegheat timp de 10 zile

3 martie 2015 21:58   Național
Ultima actualizare:

Câinele care a ucis luni o femeie la Drobeta-Turnu Severin va fi ţinut sub observaţie timp de 10 zile la adăpostul de câini comunitari din subordinea Primăriei oraşului.

Animalul a fost pus singur într-o boxă, separată de celelalte încăperi ale adăpostului. Medicul veterinar Neluţu Grosu spune că în cazul unor câini violenţi se poate lua măsura eutanasierii, dar la solicitarea expresă a Poliţiei Turnu Severin, în acest caz animalul va fi ţinut sub observaţie timp de 10 zile, după care se va decide soarta acestuia.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs atacul şi au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, proprietarul câinelui urmând să fie tras la răspundere penală. O femeie, în vârstă de 53 de ani, a fost găsită luni dimineaţă cu capul mâncat de câinele pe care îl avea în gospodărie, un metis Pitbull. Poliţiştii sosiţi la faţa locului pentru cercetări nu s-au putut apropia de cadavru până când nu a intervenit serviciul de ecarisaj, care a tranchilizat câinele.

Mai multe