Calendar ortodox 2019, 20 iulie. Sfinţii zilei. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este prăznuit la data de 20 iulie în calendarul ortodox. Sfântul Ilie este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 20 iulie.
Sfântul Ilie este cel mai îndrăgit proroc al Vechiului Testament printre ortodocşii români. A trăit în regatul de nord al lui Israel cu 800 de ani înainte de Hristos, în vremea regelui Ahab. Sfântul Ilie a fost ales ca voce a lui Dumnezeu pentru a îl certa pe regele Ahab şi pe cei care-l urmau pe calea rătăcită a închinării la Baal. Sfântul Ilie s-a retras în pustie şi a fost hrănit timp de ani buni de un corb care-i aducea de mâncare. Pentru că-i era drag lui Dumnezeu acesta opreşte ploaia timp de 3 ani şi jumătate la rugămintea lui, pentru că prorocul credea că astfel îi va aduce pe credincioşi pe cala cea dreaptă. Tot la rugămintea lui Ilie, Dumenzeu înmulţeşte uleiul şi făina văduvei din Sareota şi îl învie pe fiul ei pentru ca aceasta să aibă sprijin la bătrâneţe. De faţă cu Ahab îi înfruntă pe preoţii lui Baal care nu reuşesc cu vrăjitoriile lor să aprindă jertfelnicul, dar la rugămintea lui Ilie, Dumnezeu trimite un stâlp de foc care arde jertfelnicul dar şi pe vrăjitorii lui Baal. L-a simţit pe Dumnezeu ca un vânt liniştit pe când era în pustie s-a arătat la schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos în muntele Tabor. Sfântul Proroc Ilie nu a cunoscut moartea ci s-a înălţat la ceruri încă din viaţă, într-un car de foc , sub ochii ucenicului său Elisei. Povestea prorocului Ilie şi a faptelor lui minunate este scrisă în cărţile Vechiului Testament numite Regi.
Troparul Sfântului Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
Glasul al 4-lea
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.
Condacul Sfântului Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
Glasul al 4-lea
Proorocule şi înainte văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Sfinte Prooroc Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni.
La 20 iulie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Ilie, patriarhul Ierusalimului;
- Sfântul Flavian al II-lea, patriarhul Antiohiei;
- Sfântul Ilie Chavchavadze (cel Drept), din Georgia.