Calendar ortodox 2019, 8 septembrie. Sărbătoarea zilei. Naşterea Maicii Domnului
Naşterea Maicii Domnului este prăznuită la data de 8 septembrie în calendarul ortodox. Naşterea Maicii Domnului este sărbătoarea zilei cinstită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 8 septembrie.
Maica Domnului, pururea Fecioară Maria, ocupă cel mai de seamă loc în tradiţia liturgică a bisericii ortodoxe, datorită recunoaşterii rolului însemnat pe care îl are în iconomia mântuirii noastre. Ea a venit în lume ca o minune din părinţi bătrâni, după tată, Ioachim se trăgea din seminţia împărătească a lui David, iar după mamă, Ana, din seminţia arhierească a lui Aaron. Pentru că ajunseseră la bătrâneţe fără ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu copii, sfinţii părinţi Ioachim şi Ana se rugau la Dumnezue să le ierte păcatele ducând o viaţă curată şi cinstită plăcută lui Dumnezeu. Dar planul lui Dumnezeu era altul decât al oamenilor iar cei doi nu au primit în dar orice copil, ci pe însuşi vasul cel ales în care se va întrupa Dumnezeu fiul pentru a îşi lua asupra lui firea omenească şi a devenit exact ca un om excepţie fiind lipsa lui de păcat.
Când se rugau ei fierbite la Dumnezeu pentru a le auzi şi a se milostivi în a le curma suferinţa a trimis pe Arhanghelul Gavriil ca să le ducă vestea neşterii fiicei lor, Maria, drept consecinţă a rugăciunii lor şi a milostivirii lui Dumnezeu. Maica Domnului s-a născut în Nazaret şi a fost crescută de părinţii ei până când a făcut vârsta de a o închina Templului, unde ea a fost hrănită de în Sfânta Sfintelor de acelaşi Arhanghel Gavriil, cel care-i va duce şi vestea cea Bună, aceea a întrupării în ea a Mântuiorului acestei lumi.
Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului
Glasul al 4-lea
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.
Condac la Praznicul Naşterii Maicii Domnului
Glasul al 4-lea
Sfinţii Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, iar Adam şi Eva din stricăciunea morţii au scăpat, Preacurată, prin Sfântă naşterea ta. Aceasta o prăznuieşte şi poporul tău, de vina greşelilor mântuindu-se, când striga către tine: cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi Hrănitoarea vieţii noastre.
La 8 septembrie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi
- Sfinţii fraţi după trup Ruf şi Rufian;
- Sfântul Sever;
- Sfântul Artemidor;
- Sfântul nou Mucenic Atanasie.