Calendar ortodox 2019, august. Sărbători religioase, sfinţi, posturi
Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2019 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși, așa că trebuie să fie la curent cu ele. Click! îți spune care sunt sărbătorile religioase și zilele de post din luna august, conform Calendarului ortodox 2019, ca să te poți pregăti pentru ele.
Sărbătorile religioase din Calendarul ortodox 2019, luna august
Luna august are un trei mari praznice însemnat cu cruce roşie în calendar, Schimbarea la faţă a Domnului, 6 august, Adormirea Maicii Domnului, 15 august şi Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 29 august. Primele două sătămâni ale lunii august sunt întotdeauna zile de post pentru cinstirea Adormirii Maicii Domnului.
Schimbarea la Faţă a Domnului: 6 August
La Schimbarea la faţă a Domnului, Hristos îşi arată chipul de slavă celor trei ucenici care-l însoţieau. Ei au văzut pe profeţii Moise şi Ilie care vorbeau cu Iisus despre ceea ce avea să urmeze. Ei s-au speria pentru că ştiau că nimeni nu-l putea vedea pe Dumnezeu şi să trăiască. Iisus i-a liniştit şi le-a poruncit să nu spună nimănui despre ceea ce au văzut decât după ce primirea patimilor, moartea şi învierea Sa din morţi.
Adormirea Maicii Domnului: 15 August
Maica Domnului a primit vestea mutării la Fiul ei de la sfântul Arhanghel Gavril, acelaşi înger care-i dăduse şi Bunavestire. De bucurie că îşi va revedea iubitul fiu Pururea Fecioara Maria a urcat pe muntele Măslinilor să se roage iar pomii aflaţi pe munte s-au aplecat în faţa ei. După rugăciune s-a întors acasă şi a pregătit patul şi toate cele ce se cădeau şi s-a aşezat pe pat şi şi-a dat sufletul în înimile Fiului ei. Orbilor le-a revenit vederea, ologii s-au vindecat şi toate patimile au plecat de la cei pe care-i stăpâneau.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: 29 August
Sfântul Ioan a fost înaintea mântuitorului cu naşterea dar şi cu moartea. El îl acuza pe Irod că şi-a alungat soţia legiuită şi a luat-o de nevastă pe Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Irodiada l-ar fi vrut mort pe Ioan dar lui Irod îi era frică de revolta poporului care-l vedea ca profet. Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în faţa lui Irod şi a musafirilor acestuia iar regele i-a promis orice îşi doreşte. Cea care va avea să dea numele femeilor de moravuri uşoare, la îndemnul mamei sale, a cerut capul profetului. În cele din urmă, după ce a fost tăiat în temniţă, capul lui Ioan a fost dus Irodiadei pe tipsie de aur. Aceasta îi înţepa limba cu acul pentru a-i pedepsi mustrările. Capul nu l-a dat ucenicilor pentru a-l îngropa cum se cuvine ci l-a îngropat în grădinia palatului.
Sărbători cu cruce neagră în luna august, în Calendarul ortodox 2019
- 5 august, ✝ Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț;
- 7 august, ✝ Sfântul Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul; ✝ Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;
- 11 august ✝ Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului;
- 16 august ✝ Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache; ✝) Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec;
- 17 august ✝ Sfântul Gheorghe Pelerinul;
- 30 august ✝ Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului; ✝ Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.