Calendar ortodox 2020, 9 august. Sfinţii zilei. Sfântul Apostol Matia
Sfântul Apostol Matia este prăznuit la data de 9 august în calendarul ortodox. Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul este între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 9 august. Zi de post.
Sfântul Apostol Matia era din seminţia lui Iuda, originar din Betleem. El învăţase şi înţelesese legea fiind ucenic al sfântului Simeon primitorul de Dumnezeu. El trăia în fapte bune umblând căile drepte. Când a auzit învăţătura şi propovăduirea lui Hristos i-a urmat Lui fiind martor la multe din minunile făptuite de acesta. A fost unul din cei 70 de apostoli mai mici despre care se vorbeşte în Evanghelie. A fost chemat şi numărat cu cei 12 apostoli, după Pătimirea cea de bună voie, după Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului Nostru Iisus Hristos, în locul lui Iuda pentru împlinirea cetei. A primit Duhul Sfânt în limbi de foc în ziua cincizecimii cofirmând astfel alegrea lui. După Rusalii a mers în Iudeea pentru a-l propovădui pe Hristos şi pentru a binevesti mântuirea lumii. A propovăduit şi în Etiopia unde a suferit multe chinuri şi tortură. A răspândit cuvântul Domnului şi în Macedonia unde păgânii elini i-au dat o otravă care dacă nu te omora măcar de orbea. Sfântul Apostol Matia, nu numai că nu a păţit nimic, ci a şi vindecat de orbire pe toţi cei care fuseseră ortăviţi. A fost ucis cu pietre din porunca arhiereului Anania şi mai apoi i-au tăiat capul acuzându-l de nerespectarea legii romane. În anul 324 moaştele Sfântului Apostol Matia duse de Sfânta Elena la Roma şi o parte din ele sunt trimise la Trier, cel mai vechi oraş din Germania. Aici sunt redescoperite în urma unei restaurări şi duse în biserica abaţiei benedectine, care va lua numele Sfântului Apostol Matia, şi care şi astăzi este un centru de pelerinaj important al bisericii romano-catolice.
Troparul Sfântului Apostol Matia
Glasul al 3-leaSfinte Apostole Matia, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Apostol Matia
Glasul al 4-leaArătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.Ca un soare cu raze luminoase, în toată lumea ieşind vestirea ta, a luminat Biserica păgânilor cu darul, purtătorule de minuni, Sfinte Matia, Apostole.
La 9 august în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi
Zece sfinţi mucenici, care au mărturisit pentru sfânta icoană a Mântuitorului: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie şi Maria Patrichia;
Pătimirea Sfântului Antonin;
Cuviosul Psoe;
Aflarea icoanei nefăcute de mână din Camoliane;
Sfântului Gherman din Alaska.