Calendar ortodox 2021, 21 mai. Sfinţii zilei. Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena
Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena sunt prăznuiţi la data de 21 mai în calendarul ortodox. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 21 mai. Dezlegare la pește.
Calendar ortodox 2021, 21 mai. Sfinţii zilei. Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena
Sfântul Constantin cel Mare a fost fiul împăratului roman Constantius Chlorus şi s-a născut în cetatea Nasissus, astăzi oraşul sârb Nis. El primeşte spre a domni vestul imperiului, adică provinciile Galia, Britania, Germania și Hispania, întrucât imperiul era condus la acea vreme de trei împăraţi. El a emis în anul 313 Edictul de la Mediolan (Milano) prin care creştinismul devenea religie oficială a imperiului roman. Tot Sfântului Constantin cel Mare îi datorăm întrunirea primului Sinod Ecumenic de la Niicea, în anul 325 pentru a lămuri erezia lui Arie.
În anul 312 câştigă în chip minunat o campanie împotriva rivalului Maxenţiu când după ce i s-a arătat Mântuitorul în vis şi i-a cerut să pună pe steag monograma creştină ca semn protector, deşi avea o armată de numai 20.000 de oameni obosiţi de marş a învins pe Maxenţiu care avea o armată de 150.000 de oameni. În anul 317 a bătut monedă cu monograma creştină, iar în anul 321 instituie duminica îi de odihnă în tot imperiul. În anul 323 îl înfrânge şi pe co-împăratul Liciniu, care-i era şi cumnat fiind soţul surorii sale, pentru că acesta începuse o nouă o nouă prigoană împortriva creştinilor şi astfel a luat puterea în întregul imperiu. În anul 326 Sfânta Împărăteasă Elena descoperă la Ierusalim sfânta cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. În anul 330 mută capitala la Constantinopole - Oraşul lui Constantin - unde construise un oraş măreţ pe locul unei colonii greceşti numite Bizanţ. Constantin a murit în duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 iar biserica l-a trecut în rândul sfinţilor atribuindu-i înţelepciunea lui Solomon şi blândeţea lui David. Catedrala patriarhală din Bucureşti are hramul Constantin şi Elena, ctitorie a domnitorului Constantin Serban Basarab (1654-1658).
Glasul al 8-lea
Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.
Condacul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena
Glasul al 3-lea
Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.
Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.
La 21 mai în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Mucenic Pahomie.