Calendar ortodox 2021, 23 aprilie. Sfinții zile. Sfântul Mare mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruinţă
Sfântul Mare mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruinţă este fi sărbătorit la 23 aprilie în Calendarul Ortodox. Sfântul Mare mucenic Gheorghe este sfântul zilei prăznuit de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 23 aprilie. Zi de post.
În vremea când Diocleţian a fost împărat avea un vrăjitor pe nume Apolon care î făcea profeţii care niciodată nu se împlineau dar el le credea cu tărie. De aceea când divolul Apolon i-a spus că din cauza creştinilor nu se împlinesc profeţiile sale el s-a mâniat foarte tare pe creştini şi el s-a umplut de mânie împotriva ce cred în Hristos şi a reînnoit prigoana care abia încetase.
Sfântul Gheorghe era om de încredere al împăratului, ostaş viteaz şi cinstit, dar când a văzut prigoana şi cele ce se întâmplă şi-a împărţit aurul, argntul şi hainele şi a luat atitudine înaintea păgânului împărat mărturisindu-l pe Hristos. Împăratul l-a chinuit în fel şi chip şi când credea că l-a frânt Marele Mucenic acesta se ridica şi mai falnic şi mai puternic. Călăii care-l torturau au fugit la împărat cumprinşi de spaimă mare şi de uimire. Iar împăratul îi cerea să spună cu ce vrajă se apără şi nu este înfrânt de tot ce aruncă asupa lui, dar degeaba îi explica marele mucenic că Hristos îl apără căci iodolatrului nu-i venea să creadă. Iar când l-au dus pe Sfântul Gheorghe la templu să-i arate puterea idolilor aceştia s-au prăbuşit pe loc făcându-se fărâme. Chiar împărăteasa Alexandra a căzut a picioarele mucenicului mărturisindu-l pe Hristos iar împăratul mâniindu-se i-a trimis la locul de execuţie ca să fie tăiaţi cu sabia. Împărăteasa şi-a dat duhul în mânile Domului pe drum iar Sfântul Gheorghe a mulţumit lui Dumnezeu şi a cerut iertare pentru prigonitorii săi înainte să fie tăiat cu sabia.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Glasul al 4-lea
Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Glasul al 4-lea
Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.
La 23 aprilie în calendarul ortodox 2021 mai este pomenit
- Sfântul Mucenic Valerie