Calendar ortodox 2021, 28 septembrie. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

27 septembrie 2021 21:58   Național
Ultima actualizare:

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este prăznuit la data de 28 septembrie în calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 28 septembrie.

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul s-a născut la Iconium în provincia Liconia şi a îndurat tortura, a bătut, ars şi întemniţat în timpul Împăratului Aurelian, (270-275), iar la moartea acestuia a fost eliberat şi a plecat împreună cu mai mulţi creştini în Egipt unde a rămas până la Edictul de la Milano din anul 313.  După eliberarea creştinilor Preacuvosul Hariton Mărturisitorul a mers în Palestina unde s-a stabilit într-o peşteră pe care a transformat-o în biserică şi a început o viaţă de nevoinţă ascetică. A fost luat sclav de nişte tâlhari dar aceştia s-au otrăvit cu băutura şi au murit cu toţii, sfântul rămânând cu întreaga lor pradă. O parte din pradă a împărţit-o săracilor şi cu cealaltă a ridicat trei mănăstiri. Pentru că el iubea isihia dar oamenii care-l căutau erau din ce în ce mai mulţi, sfântul a plecat din acel loc în anul 330 şi s-a retras într-o peşteră de pe muntele Doucas din apropierea Ierihon. Dar şi aici au început să se adune monahi în jurul său aşa că a ridicat o mănăstire care s-a numit Souka, iar mai apoi Vechea Larvă sau Larva Sfântului Hariton. Aici a stabilit reguli stricte pentru chinovie şi a introdus slujba tunderii la monahism pentru prima oară. Cuviosul a avut chiar îndrăzneala să ceară de la Dumenzeu un izvor de apă pentru călugării săi iar acesta a izvorât din piatră seacă, iar mai târziu apa lui s-a dovedit a fi vindecătoare de orice boală. Primind de la Dumnezeu veste despre trecerea lui la Domnul s-a întors în Faran unde a scris un Testament duhovnicesc pentru cei care-i urmau învăţătura. S-a alăturat cetei cuvioşilor la 28 septembrie 350 urmând să-l slăvească pe Dumnezeu întru veşnicie. A fost înmormântat în Faram după ultima lui dorinţă.

Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul

Glasul al 4-lea 

Pe ceea ce este neclintită, întărirea credinţei şi cinstit dar al sufletelor noastre, pe Născătoarea de Dumnezeu cu cântări să o slăvim credincioşii : Bucură-te, ceea ce ai încăput Piatra vieţii în pântecele tău; bucură-te, nădejdea marginilor lumii şi sprijinul celor necăjiţi; bucură-te, Mireasă care nu ştii de mire. 

Pe nevoitorul dreptei credinţe şi pe râvnitorul adevărului astăzi toţi credincioşii cu cântări şi cu laude să-l mărim: pe Sfântul Hariton păstorul şi dascălul şi luminătorul cel preacuvios al lumii. Căci se roagă Domnului pentru noi toţi.

 La 27 septembrie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Proroc Baruh;
  • Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu, pastorul;
  • Sfinţii Mucenici şi frati Alexandru, Afiu şi Zosima;
  • Sfântul Mucenic Pimen;
  • Sfinţii Mucenici Nicon, Neon şi Eliodor;
  • Sfinţii Mucenici Calinic şi Eustatie Romeul;
  • Sfântului Mucenic Alexandru.
Mai multe