Calendar ortodox 2021, 8 aprilie. Sfinţii zilei. Sfinţii Apostoli Irodion, Agav şi Ruf

7 aprilie 2021 22:22   Național
Ultima actualizare:

Sfinţii Apostoli Irodion, Agav şi Ruf, este prăznuiţi la data de 8 aprilie în Calendarul ortodox. Sfinţii Apostoli Irodion, Agav şi Ruf sunt între sfinţii zile sărbătoriţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 8 aprilie. Zi de post.

Sfinţii Apostoli Irodion, Agav şi Ruf fac parte din ceata celor 70 de apostoli aleşi de Domnul pentru apostolat. Îi cunoaştem din episolele Sfântului apostol Pavel care-i pomeneşte în diverse ocazii şi diferite locuri.

Sfântul Apostol Irodion

Slăvitul şi lăudatul Apostol Irodion – care mai este amintit şi ca Herodion sau Rodion -, a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel. A fost episcop în Neoparţia şi a convertit mulţi elini pe care i-a întors la dreapta învăţătură. A fost omorât în bătaie de păgânii care s-au însoţit cu iudeii pentru a-i veni de hac. L-au bătut cu pietre, l-au ciomăgit şi până la urmă l-au înjunghiat. L-au lăsat crezând că este mort într-o baltă de sânge, dar Sfântul Apostol Irodion s-a ridicat şi şi-a continuat apostolatul.  A propovăduit cu Sfântul Apostol Pavel în Roma şi a fost decapitat deodată cu Sfântul Apostol Olimp sub privirea unei mulţimi de curioşi în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru. Este prăznuit la 4 ianuarie împreună cu cei 70 de apostoli, la 28 martie, la 8 aprilie şi la 10 noiembrie.

Sfântul Apostol Agav

Sfântul Apostol Agav, care mai este pomenit şi ca Agavos, a înainte văzut o foamete ce a avut loc în timpul lui Cezar Claudiu şi a profeţit că Sfântul Apostol va fi legat şi dat pe mâna barbarilor de către evreii din Ierusalim. A propovăduit Evanghelia în locurile unde i-a fost rânduit şi pe mulţi a întors la dreapta credinţă. Este sărbătorit în aceaşi zi cu Sfinții Apostoli Irodion, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis, toți primind coroana muceniciei în aceeași zi, ca urmare a torturilor pe care le-au suferit.

Sfântul Apostol Ruf

Slăvitul şi lăudatul Apostol Rufa este amintit de sfântul Apostol Pavel în epistola sa către romani. A fost episcop în cetatea Tebei şi a propovăduit Evanghelia unde i-a fost rânduit. 

Troparul Sfinţilor Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis

 Glasul al 3-lea

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfinţilor Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis

 Glasul al 2-lea

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.

Arătatu-v-aţi ucenici ai lui Hristos şi Apostoli preacinstiţi, Sfinţilor Irodion mărite, Agav şi Ruf, Asincrit şi Flegon, împreună cu Ermis. Rugaţi-vă pururea Domnului să ne dea iertare de greşeli nouă, celor ce vă lăudăm pe voi.

La 8 aprilie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Preacuviosul Celestin papă al Romei;
  • Sfântul Pavsilip;
  • Sfântul mucenic Ioan Corabierul.
Mai multe