Calendar ortodox 2022, 1 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Trifon
Sfântul Mucenic Trifon este prăznuit la data de 1 februarie în Calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Trifon este între sfinții cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 1 februarie.
Calendar ortodox 2022, 1 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Trifon
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în micul sat Campsada din ținuturile Frigiei, adică undeva în inima părții asiatice a Turciei de astăzi. De mic a fost bineplăcut lui Dumnezeu încât a fost binecuvântat cu darul tămăduirii celor bolnavi și al stăpânirii duhurilor necurate. în anul 295 a ajuns împărat Gordian care deși era păgân nu a făcut parte din cei care-i prigoneau pe creștini. El avea o fiică prea iubită care era la vârsta măritișului și pe care tatăl ei ar fi dorit-o la casa ei. Mulți erau pretendenții, nu numai pentru că era fiica împăratului atotputernic și și pentru faptul că era o fecioară deosebit de frumoasă și de deșteaptă. Prin voia lui Dumnezeu în acea prințesă împărătească pe nume Gordiana intrase un diavol care o muncea zi și noapte fără să-i dea o clipă de răgaz. Au încercat tot felul de învățați și înțelepți să-i găsească leac dar singurul lucru care au reușit să-l afle este că singurul care-l poate goni pe ticălosul demon este tânărul Trifon din ținuturile Frigiei. îndată atotputernicul împărat a dat ordin să fie adus tânărul în care-i stăteau ultimile speranțe de vindecare a fiicei preaiubite și atunci când a simțit că Trifon se apropie, vicleanul diavol a fugit fără să se uite în urmă. Numai că împăratul, să se încredințeze că într-adevăr Trifon este cel ce a vindecat-o pe fiica sa i-a cerut tânărului să-l demonstreze că datorită lui Gordiana s-a vindecat. Așa că Trifon a îngenunchiat și s-a rugat șase zile fără întrerupere și fără să mănânce nimic și duhul necurat s-a arătat în formă de câine negru cu ochii roșii plecați spre pământ. împăratul a dorit să știe cine la trimis și el i-a răspuns că, tatăl lui, Satan, stăpânul iadului, l-a trimis să o chinuiască pe fecioară. La întrebarea “cine i-a dat dreptul să înrobească un om” acesta i-a răspuns că poate înrobi pe oricine numai pe cei ce cred cu adevărat în Hristos nu poate înrobi. La aceste vorbe mulți s-au speriat, chiar și împăratul, iar unii dintre ei au început a-l căuta pe Hristos.
După Gordina a urmat în scaunul împărătesc Filip și apoi Deciu, mare prigonitor de creștini și Trifon a fost prins și dat pe mâna călăilor.
A fost legat de cal și forțat să meargă la vânătoare desculț, prin zăpadă. I-au bătut cuie în tălpi și l-au plimbat prin toată cetatea cuprinsă de o iarnă grea în timp ce-l băteau iar el, în tot timpul se ruga și la sfârșitul fiecărei rugăciuni adăuga "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" L-au legat de un stâlp și au început să-l lovească cu toiegele dar o coroană strălucitoare a început să se coboare din cer și chinuitorii s-au speriat tare. Guvernatorul a ordonat să fie dus la locul decapitare și ucis. Doar că el pe drum s-a rugat iar când a ajuns la locul supliciului și-a pus sufletul în mânile Domnului și nu au mai avut de ce să-l taie. Trupul lui a fost pregătit și cu arome și pânze curate și au dorit să-l păstreze în Niceea spre apărarea cetății, dar sfântul li s-a arătat în vis că el dorește să meargă acasă în Campsada natală.
Troparul Sfântului Mucenic Trifon
Glasul al 4-lea
Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Trifon
Glasul al 8-lea
Ca niște pârgă a firii, ție, săditorul făpturii, lumea îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă, Biserica Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, păzește-o, mult-Milostive.
Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulțimea idolilor, până la margini, vredniciile de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; și biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale și darurile Dumnezeieștilor tămăduiri, ca un nebiruit.
La 31 ianuarie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți
- Sfânta Brigita, ocrotitoarea Irlandei;
- Cuviosul Petru din Galatia;
- Sfântul Cuvios Vendimian;
- Sfântului Mucenic Carion;
- Sfântului Cuvios Vasile Mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului;
- Sfântul Cuvios Timotei;
- Sfântul Mucenic Tion, împreuna cu doi prunci;
- Sfânta Muceniță Perpetua și cei împreună cu ea: Satar, Revcat, Satornil, Secund și Felicitas;
- Sfântul Mucenic Anastasie Naupliotul.