Calendar ortodox 2022, 1 mai. Sfinții zilei. Sfântul Sfântul Proroc Ieremia

30 aprilie 2022 20:05   Național
Ultima actualizare:

Sfântul Proroc Ieremia este prăznuit la data de 1 mai în Calendarul ortodox. Sfântul Proroc Ieremia este între sfinții zile sărbătoriți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 1 mai. Harți.

Calendar ortodox 2022, 1 mai. Sfinții zilei. Sfântul Proroc Ieremia

Sfântul Proroc Ieremia a fost fiul marelui preot Helchie, ales de Dumnezeu să-i fie proroc încă de înainte de a se naște. Duhul Sfânt grăiește prin el încă de pe vremea adolescenței, probabil când avea 15 ani, în al 13-lea an al domniei lui Iosia împăratul Iudeii.

Prin vocea lui Ieremia, Dumnezeu îi ceartă pe iudei pentru că se amestecaseră cu păgânii, pentru că luaseră obiceiuri rele de la ei și pentru că slujeau idolilor lor, uitând de Dumnezeu. Ieremia a prorocit în zilele lui Iosia, Ioachim, Iehonia și Sedechia, regi ai Iudeii și pe toți i-a certat și i-a avertizat de mânia tot mai crescută a lui Dumnezeu pentru faptele urâte ale poporului, le-a spus că Ierusalimul va fi scăldat în sânge și va fi invadat și incendiat de vrăjmași.

A prorocit moartea lui Iosia și robia lui Iehonia care va muri în exil și jefuirea Ierusalimului și a Templului lui Dumnezeu. Prorocia s-a împlinit și Iehonia a fost făcut rob împreună cu toată familia lui și dus în Babilo, iar vasele și odoarele cu care Solomon împodobise Templul au fost luate și duse în Babilon. Nabucodonosor, împăratul Babilonului l-a pus rege în Iudeea pe Sedechie care avea inima împietrită și în cei 11 ani în care a domnit casa Domnului a fost întinată și pângărită, călcarea de lege s-a înmulțit până ce Domnul a întors spatele poporului evreu.

Ieremia a prorocit 70 de ani de robie babiloniană contrat celorlalți profeți mincinoși care le spuneau că robia va fi de scurtă durată și că libertatea va fi grabnică. Poporul evreu a împrumutat zeii necurați și străini  și a adus jertfe umane lui Moloh, ucigând prunci și arzându-i ca jertfă. Pentru aceasta i-a dat pe mâna haldeilor și a babilonienilor iar zidurile cetății lui Dumnezeu au fost dărâmate trecând prin foc și sabie mândra cetate și a jefuit tot ce se putea jefui apoi a ars și dărâmat împrăștiind tot ce a rămas.

Ieremia a luat Chivotul lui Dumnezeu, cu tablele legii, vasul de mană nestricăcioasă și toiagul cel înmugurit al lui Aaron și l-a ascuns într-o peșteră și nimeni nu l-a mai găsit niciodată. Au înnoit Templul lui solomon cu vase sfinte noi și alt chivot, după asemănarea celui făcut de Moise doar că era fără puterea făcătoare de minuni și nici regatul evreiesc nu a mai ajuns la slava de odinioară. Ieremia a fost luat cu forța de evreii care au fugit în Egipt, și acolo a făcut minuni pentru care se minunau toți. A profețit moartea tuturor acelor evrei care l-au luat cu el și cucerirea Egiptului de către babilonieni iar pentru asta a fost ucis cu pietre. Moaștele lui au fost duse cu cinste de către Alexandru Macedon în cetatea Alexandriei. 

Despre Iisus Hristos a profețit: “Se cade ca toți idolii să cadă și tot ce este făcut de mâini să se sfărâme, întru acea vreme, când va veni aici o maică Fecioară cu un Prunc născut în peșteră și pus în iesle”. 

Troparul Sfântului Prooroc Ieremia

 Glasul al 2-lea 

A proorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfântului Prooroc Ieremia

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Curățindu-ți cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare prooroc și mucenic Ieremia, ai primit de sus harul proorociei, și la margini cu mare glas ai strigat: iată Dumnezeul nostru, și nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ.

La 1 mai în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Mucenic Vata Persul; 
  • Sfântul Mucenic Filozoful; 
  • Sfinta Cuvioasă Isidora; 
  • Sfântul Mucenic Sava; 
  • Sfinții Cuvioși Mucenici Eftimie, Ignatie și Acachie; 
  • Sfântul Cuvios Pafnutie din Borovsk.

La 1 mai în calendarul ortodox 2022 se cinstește

  • Icoanei Maicii Domnului “Bucuria neașteptată”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe