Call-center la ANRE, despre schimbarea furnizorilor de curent și gaze. Unde trebuie să sune consumatorii

7 ianuarie 2021 13:50   Național
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a dat în folosinţă, de astăzi, 7 ianuarie, un call-center pentru consumatorii interesaţi de liberalizarea pieţei de electricitate și gaze naturale. Iată unde trebuie să sunați!

”Având în vedere liberalizarea pieţei de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2021, ANRE vine în sprijinul clienţilor casnici din piaţa de energie prin înfiinţarea unui „Call-center” dedicat procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale. Experţi din cadrul ANRE vor acorda consiliere tuturor consumatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de încheiere a unui nou contract în piaţa concurenţială”, au anunțat repezentanții instituției.

Numărul de telefon este 0374.554.265 şi poate fi apelat începând de luni până duminică, între orele 8.00-18.00.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la începutul anului, astfel că cei care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.

Autorităţile şi specialiştii le recomandă consumatorilor casnici să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu un altul, licenţiat de ANRE.

Citește și: 

Cum schimbi furnizorul de energie electrică și ce se întâmplă dacă n-o faci cât mai repede

ANRE, precizări de ultimă oră. Ne putem schimba furnizorul de energie electrică pe tot parcursul anului 2021

Mai multe