Caltaboşul şi ţuica le-au adus 3 ani de închisoare
Lista politicienilor condamnaţi la închisoare se îngroaşă. Ieri, foştii miniştri Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan au fost condamnaţi de judecătorii Curţii Supreme la câte trei ani de închisoare. Asta după ce, acum două săptămâni, fostul premier Adrian Năstase a primit doi ani de închisoare. Nici unul însă, nu va ajunge după gratii decât în momentul în care decizia va fi definitivă.
Aproape patru ani le-au trebuit judecătorilor să ia o decizie în dosarul "Caltaboşii şi ţuica". Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat verdictul, ieri, în cazul foştilor miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan.
Remeş şi Mureşan au fost filmaţi la o terasă din Cartierul Dorobanţi în timp ce “încheiau afacerea”
Cei doi au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare, ei putând ataca decizia cu recurs. În fapt, povestea a început în septembrie 2007, când procurorii DNA i-au filmat pe cei doi într-un restaurant de pe Calea Dorobanţi, în timp ce Mureşan îi dădea şpagă 15.000 de euro lui Remeş. Banii erau din partea lui Gheorghe Ciorbă, om de afaceri, în schimbul cărora acesta era favorizat la unele licitaţii.
Pe lângă bani, Remeş a primit şpagă caltaboşii şi ţuică
Din rechizitoriul procurorilor a reieşit faptul că Remeş a primit de la afacerist, tot prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism Audi Q7, dar şi caltaboşi şi ţuică în valoare de 1.500 de lei. Foştii demnitari au fost trimişi în judecată în iunie 2008, la vremea respectivă ei punând la îndoială autenticitatea celebrului film de la terasă.
În faţa instanţelor, Remeş şi Mureşan au cerut expertiză de voce. Spre surpinderea lor, instanţa a acceptat-o, însă preţul stabilit, de 250.000 de euro, i-a pus pe gânduri pe cei doi şi au renunţat. Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi complicitate la cumpărarea de influenţă.
Tot în acest dosar a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare şi omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Aceasta nu este prima condamnare pe care o primeşte Mureşan. În aprilie 2011, el a mai primit şapte ani pentru deturnare de fonduri într-un dosar de corupţie.
Năstase, doi ani pentru fonduri de campanie
Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat pe 30 ianuarie la doi ani de închisoare cu executare de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procesul "Trofeul calităţii".
Năstase este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Foştii miniştri se ascund la vilele lor din Baia Mare
Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan sunt doi dintre cei mai cunsocuţi maramureşeni, datorită funcţiilor ce le-au deţinut, dar şi din cauza scandalului în care cei doi au fost implicaţi. De atunci cei doi s-au refugiat la vilele lor din Baia Mare şi nici nu mai stau de vorbă cu vecinii.
Casa lui Mureşan
Casa lui Remeş
„Acum câţiva ani domnu Mureşan se mai oprea, mai vorbea cu noi, dar acum nici cucu nu-l mai vede. Mai trece, din când în când, cu maşina pe aici, dar nu s-a oprit niciodată să dea bună ziua sau să ne întrebe ce mai facem", ne-a spus Petru Trif, un vecin al fostului ministru Ioan Avram, probabil cel mai cunoscut personaj al cartierului Firiza din Baia Mare. Nici în cazul fostului ministru Decebal Traian Remeş, lucrurile nu stau mai bine. Acesta poate fi văzut doar în gospodăria casei sale, rareori fiind momentele în care acesta îşi părăseşte conacul.