Călugării budişti şi-au «tras» vraci român

21 februarie 2013 17:26   Național
Ultima actualizare:

Se spune că vindecă oameni printr-o simplă atingere cu palma. A şi demonstrat-o, după ce a rezolvat probleme grave la care medicina convenţională nu a mai găsit răspuns. Celebritatea timişoreanului în domeniu a depăşit între timp graniţele ţării. Acum, Tiberiu Molnar este chemat tocmai în Thailanda.

Tiberiu Molnar (36 de ani) a devenit cunoscut ca „bioenergeticianul vedetelor" din Capitală, după ce pragul cabinetului său a fost trecut de VIP-uri, politicieni sau oameni de afaceri pe care i-a vindecat prin echilibrarea câmpurilor energetice. A tratat apoi bolnavi în Germania, Italia, Franţa, Austria sau Ungaria, iar acum Tiberiu Molnar a ajuns în îndepărtata Thailanda, de care s-a şi îndrăgostit iremediabil.

Astfel că, pe lângă cele două cabinete din România, Tiberiu Molnar a ajuns să facă terapie şi pe „Pământul liber". Timişoreanul şi-a făcut rapid prieteni în Phuket şi a ajuns să facă terapie şi cu aceştia.

„Au venit la mine cu probleme uşoare, cu dureri de spate, de cap, cu probleme de digestie. Având rezultate foarte rapide, a ajuns vestea şi la călugării din Templul Talong", a adăugat Molnar. Apoi, bioenergeticianul român a fost chemat de călugări, cărora le-a explicat cu ce se ocupă şi despre tehnicile folosite pentru videcare.

Tiberiu Molnar spune că a fost fascinat de tot ce a descoperit în Thailanda şi a ajuns să îşi însuşească religia lor

„Călugării au fost surprinşi. Spuneau că, printre ei, doar cei iniţiaţi la nivel foarte înalt sunt capabili de aşa ceva. Este vorba în special de călugării chinezi. Mi-au pus foarte multe întrebări despre tehnicile de meditaţie şi relaxare mentală, despre metoda Silva. După două ore în biroul călugărilor, unul din ei a sunat la Bangkok şi a dat informaţii mai departe", a mai afirmat Tiberiu Molnar. La despărţirea de călugări, Molnar a primit o amuletă despre care avea să afle că nu este una oarecare. Este vorba despre o amuletă Tarkut, un talisman protector pe care nu îl primeşte oricine. Peste două săptămâni, el este aşteptat din nou în Thailanda unde are o listă mare de cereri pentru terapie în templele budiste.

Bărbatul s-a împrietenit chiar şi cu maimuţele

Mai multe