Cam aşa va arăta Guvernul Ciucă. Lucian Bode, Sorin Grindeanu și Cseke Atilla, în portofolii-cheie

21 noiembrie 2021 18:50   Național
Ultima actualizare:

PNL, PSD şi UDMR, noii parteneri de guvernare, vor trimite în noul Executiv cele mai grele nume, ca un semnal al stabilităţii promise de această construcţie politică. În portofolii-cheie vor fi politicieni ca Lucian Bode, Sorin Grindeanu sau Cseke Atilla. Nu vor lipsi nici surprizele.

Mii de români ucişi de COVID-19, scumpiri peste scumpiri şi dezgust faţă de clasa politică  - acesta e bilanţul crizei declanşate pe 5 octombrie, după Guvernul Florin Cîţu a fost demis prin moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. După o lună şi jumătate de luptă acerbă, politicienii atraşi de bani şi de putere, după cum îi caracteriza jurnalistul Cristian Tudor Popescu, par să se fi înţeles.

Criza politică ţine de o lună şi jumătate

Liberalul Nicolae Ciucă, omul de încredere al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi instalat premier. PSD a jucat însă dur şi, pentru că a cedat fotoliul de prim-ministru, va avea mai multe ministere - nouă, plus Secretariatul General al Guvernului. Potrivit surselor „Adevărul”, ministerul avizator care merge la PSD, adică Finanţele, ar urma să fie ocupat de Leonard Badea, acum membru în conducerea Băncii Naţionale a României. Favorit pentru Ministerul Apărării este Vasile Dîncu, în timp ce Sorin Grindeanu are prima şansă la mult-râvnitul post de la Transporturi. La Ministerul Economiei ar urma să revină Radu Oprea, care a mai ocupat această funcţie în perioada Guvernului Viorica Dăncilă. La Sănătate, numele vehiculat  este medicul Alexandru Rafila. 

Liberalii trimit miniştri cu experienţă, dar şi nume noi. De exemplu, favorită pentru Justiţie (celălalt minister avizator) este Alina Gorghiu. Ministerul Internelor rămâne la Lucian Bode, iar - Energia la Virgil Popescu. 

La UDMR, Cseke Attila va rămâne la Ministerul Dezvoltării, iar Tanczos Barna - la Mediu. Guvernul Ciucă va avea, se pare, doi vicepremieri: Kelemen Hunor şi, probabil, Sorin Grindeanu.

Mai multe