«Când băgau buldozerele printre dărâmături, curgea sânge»

4 martie 2017 21:37   Național
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 4 martie, la ora 21.22, s-au împlinit fix 40 de ani de la cutremurul din 1977, o tragedie pe care mulţi şi-o amintesc şi acum cu groază. Au murit 1.578 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi. Peste 32.000 de locuinţe s-au prăbuşit sau au fost avariate.

Cutremurul a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 55-56 de secunde. Fostul gimnast Szoby Cseh (1942-2014), aflat la acea vreme printre salvatori, povestea într-un interviu mai vechi, citat de Adevărul, că la cinema Scala era totul prăbuşit.

„Am inventat un sistem pe care l-am numit «furnică». Echipe de oameni bine organizaţi primeau un anumit sector. Pe urmă înaintau ca furnicile, zi şi noapte, şi aşa procentul salvărilor creştea. Am scos o băbuţă dintr-un colţ de dulap. Arăta de parcă ar fi fost înrămată. În rest, numai oameni de jos, la doi metri sub nivel. A fost groaznic! Când băgau buldozerele, uite-aşa curgea din ghearele alea sânge!”.

După 1977, în România au fost 13 cutremure cu magnitudinea peste 5. În ultimii doi ani au fost peste 25 de seisme peste 4. Premierul Sorin Grindeanu, întrebat sâmbătă dacă acum, după 40 de ani de la tragedie, ţara noastră ar fi pregătită să facă faţă unui cutremur major, a declarat: „E o întrebare la care ştim cu toţii răspunsul”.

Mai multe