Când începe vaccinarea anti Covid la copii? Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță
Ne aflăm în plină campanie de imunizare, iar acum se pune problema vaccinării anti Covid la copii. Este vorba, mai exact, despre preadolescenți și adolescenți, adică cei cu vârste între 12 și 15 ani. Autoritățile au anunțat că aceștia ar putea fi vaccinați din vară cu Pfizer.
Vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea începe în România din trimestrul al treilea al acestui an, adică în timpul verii, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță. Se așteaptă însă aprobarea agenției Americane a Medicamentului, dar și a Agenției Europene.
Pfizer, eficient 100% în cazul copiilor
Compania Pfizer a anunțat zilele trecute că vaccinul său anti-COVID este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. „Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani, și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a spus Gheorghiță. Întrebat câți tineri peste 16 ani s-au vaccinat deja, medicul a răspuns: „Erau și din etapa a doua, fiind cu boli cronice, câteva mii. Ne-am uitat și la această grupă de vârstă, cum ne-am uitat și la peste 100 de ani și erau câteva zeci de persoane vaccinate și m-am bucurat foarte mult”.
Au început studiile și pentru grupe de vârstă mai mici
Concernul americano-german Pfizer/BioNTech a anunțat săptămâna aceasta că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficiență de 100 la sută în cazul copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani. Pfizer/BioNTech speră să înceapă vaccinarea acestei grupe de vârstă înainte de noul an școlar. În paralel, a început un studiu și pentru grupa de vârstă 6 luni - 11 ani.
„Este o veste foarte bună faptul că acest vaccin își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea și la grupa de vârstă mai mică de 16 ani. În momentul de față, datele sunt cât se poate de bune”, a spus atunci Gheorghiță.