Când se va vaccina Nicușor Dan anti-Covid. Primarul Capitalei a făcut anunțul
"De ce nu s-a vaccinat Nicușor Dan?", "Când se vaccinează Nicușor Dan" sunt întrebările care au stat pe buzele tuturor în ultimele luni, generând inclusiv glume și ironii. Iată că vineri, 26 noiembrie, primarul Capitalei a făcut un anunț important pe această temă.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îşi va face vaccinul anti-COVID săptămâna viitoare. El a spus de mai multe ori că se va vaccina după ce îşi va face analize.
Nicușor Dan a trecut prin boală în luna mai
Primarul Capitalei a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă s-a vaccinat. „Am spus că trebuie să fac nişte investigaţii medicale. Le-am făcut şi săptămâna viitoare mă voi vaccina cu prima doză”, a spus Nicuşor Dan, potrivit News.ro. Pe 31 august, Nicuşor Dan a fost întrebat de jurnalişti, la conferinţa de presă de prezentare a bilanţului de 10 luni de la preluarea mandatului, de ce nu s-a vaccinat anti-COVID, el anunţând atunci că a trecut prin boală în luna mai.
Citește și:
Adevăratul motiv pentru care Nicușor Dan nu s-a vaccinat anti-Covid