Când viața e sinonimă cu munca. Adevărul despre boala secolului

Moartea prematură a jurnalistei Iuliana Gătej (30 de ani) ne amintește un lucru pe care cu toții părem a-l fi uitat. Acela că munca fără oprire și tentația unei cariere de succes ne îndepărtează de cei care ne sunt dragi. Iată de ce era Iuliana „sclava” muncii sale și la ce tragedii poate să ducă surmenajul la locul de muncă.

Iuliana Gătej a murit prea devreme. Era o fată de viață, prea tânără pentru a-și lua adio de la această lume. Dar la fel de tânără pentru a-și da seama că pasiunea ei pentru meseria pe care o practica a îndepărtat-o de familie și a aruncat-o în ghearele morții. Joi seară, în ajunul Crăciunului, Iuliana gonea cu mașina spre cei care o așteptau cu masa întinsă și cu inima deschisă de sărbători. În ajunul Crăciunului ea trebuia să fie déjà acasă, cu ai ei, însă munca ei, căreia i-a dedicat viața, nu a lăsa-o. Iuliana Gătej nu a murit de epuizare la serviciu, ci din neatenție la volan. Înainte să piardă controlul mașinii, jurnalista vorbise la telefon cu cineva din redacție, ce-i drept tot pe teme de serviciu. Nu munca a ucis-o pe Iuliana, ci pasiunea ei pentru muncă, pentru meseria pe care o practica cu atâta aplomb zi de zi. Asta a făcut-o să-și ignore familia și semnele pe care i le dădea viața: „Hei, opreșete-te! Mai gândește-te și la tine!”, „Când ai vorbit ultima oară, cu adevărat, cu mama ta?”. Ca mulți alții ca ea, Iuliana suferea, pesemne, de complexul carierei. Era șefa secției Social de la Antena 1, poziție pentru care a muncit enorm, sincer și cinstit. Asemeni ei, toți care avem vise mărețe și ani puțini petrecuți la „școala vieții”, vrem să urcăm în carieră cu orice preț. Pentru tinerii de azi, funcția se câștigă greu, dar merită tot efortul căci este sinonimă cu un nivel de trai decent. În tot acest timp, oameni curați precum Iuliana Gătej ignoră alte aspecte ale vieții lor: relația cu partenerul de viață, educația copiilor, mângâierea părinților și ajutorul pe care alte persoane dragi îl așteaptă de la ei. Un coleg de breaslă al Iulianei, Alex Hrincă, a sintetizat cel mai bine modul în care munca ne dă impresia împlinirii de sine, dar, în realitate, ne îndepărtează iremediabil de cei care contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi.

„Suntem cu zecile, ba nu, cu sutele. Ne ştim bine între noi. Adunaţi de prin te miri ce coturi de ţară, strânşi, nici noi nu ştium cum, în tot soiul de redacţii. Băi şi ce ne place. Ce ne mai place. Păi cum să nu-ţi placă? Eşti un mucos cu degetele încă murdare de cretă, dar privindu-te pe ecranul televizorului te vezi ideolog, creator de opinii, schimbător de ideologii, reformator de mentalităţi. Şi te sună ai tăi. N-aţi mai vorbit de-o săptămâna. N-ai timp. Scrii ceva important şi respingi apelul”, scrie Alex Hrincă.

„Te întorci la ale tale. Te îngropi în hârtii. Tragi tare. Vrei să arăţi că vrei, că ştii, că poţi. Mult, tot mai mult. Vrei să le arăţi, să le demonstrezi, dar mai ales vrei să o faci pentru tine. Ăla venit de la dracu’ din praznic. Ăla vrea, dar mai ales ăla poate. Şi zilele se fac săptămâni, săptămânile se fac luni, lunile ani. Ajungi recunoscut, respectat. Nu mai ai cretă pe degete. Acum eşti editor, sau producător, sau şef de secţie. Eşti, vorba aia, un şef mai mic. Şi crezi că ai reuşit, că ai răzbătut, că ai dovedit. Că pragul de netrecut a fost trecut. Dar ce nu ştii e că altul şi mai mare se arată. Acum alţii depind de tine. Iar asta te împovărează”, continuă Alex Hrincă.

Iuliana Gătej nu era singurul om dependent de munca lui. De-a lungul anilor, presa a semnalat nenumărate cazuri dramatice ale unor oameni care își făcuseră din meserie - partener de viață, din locul de muncă - un al doilea domiciliu.

A murit cu dosarele în brațe

Aprilie 2007. O tânără de 31 de ani, manager de audit la o firmă multinațională, a fost găsită moartă în casă, cu dosarele de la muncă în brațe. Colegii săi au spus atunci că fata muncise mai multe zile fără încetare, pentru a termina un proiect al companiei. Raluca Stroescu a fost cea care a deschis ochii autorităților în legătură cu bolile secolului, stresul și surmenajul la locul de muncă, pe care nici o autoritate nu le lua în seamă. Sursele medico-legale care au examinat cadavrul femeii au declarat pentru Mediafax ca aceasta „era foarte slabă”, greutatea fiindu-i estimată la mai puțin de 40 de kilograme. Medicii legiști au mai descoperit că femeia avea o „tiroidă cu noduli tiroidieni și fibroză miocardică, ce ar fi putut genera o tulburare de ritm cardiac care să ducă la deces.

Cazul Ramona Cîciu

Martie 2010. Ramona Cîciu (34 de ani), o tânără angajată a unei companii multinaționale de cercetare de piață, a decedat după ce i s-a făcut rău la locul de muncă. Prietena ei, Elena Stoica, po­vesteşte că „munceam enorm, uneori rămâneam şi peste noapte, până a doua zi dimineaţă”. „Programul oficial de lucru era de la 9.00 la 18.00. Neoficial se întindea chiar şi până la ora 01.00 noaptea. Depinde de cum aveam norocul şi ce se întâmpla în seara respectivă. Orele suplimentare erau neplătite şi nerecunoscute de nimeni. Important era ca proiectul să iasă. Dacă spuneai ceva, aveau grijă de tine la negocierea salariului”, a spus un alt coleg al Ramonei. „Era stresată, dar cine nu e în societatea de astăzi? Muncea mai mult, dar nu ştiam că se va ajunge aici. Au fost daţi oameni afară de la ea din companie şi era o perioadă mai grea. Ea îşi căuta altceva de muncă”, a povestit soţul ei, Marius Cîciu. Ancheta deschisă în cazul ei a scos la iveală că tânăra a murit din cauza surmenajului și programului prelungit la locul de muncă.

Gărzile prelungite l-au ucis

Mai 2012. Medicul otoped Gabriel Jilavu s-a stins din viață chiar în camera de gardă a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani. Colegii săi au dat vina pe sistemul medical românesc, mai bolnav decât pacienții pe care aceștia îi tratau. „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Epuizarea fizică, stresul, numărul mic de angajaţi din sistem, toate duc la asta. De asta pleacă mulţi peste hotare, să ştiţi. Nu pentru bani, ci pentru că li se oferă posibilitatea să lucreze lejer, fără stress”, a declarat dr. Radu Malancea, șeful Secției de Otopdie, conform adevarul.ro. Conform medicilor de la acest spital, dr. Gabriel Jilavu făcea multe nopți de gardă din cauza lipsei de personal.

Muncea pe rupte în Japonia

Mai 2012. Alina Dijmărescu (36 de ani), fiica fostului ministru de finanțe Eugen Dijmărescu, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din insula Okinawa, Japonia. Tânăra lucra pentru două corporații japoneze în același timp. Conform medicilor, ea a suferit un atac de cord din cauza stresului în care muncea de câțiva ani. Afectat de anunțul decesului, bunicul Alinei a suferit un accident vascular și a fost internat în spital.

Mort pe un șantier în Spania

Iunie 2015. Un tânăr de doar 19 ani și-a găsit sfârșitul departe de casă, în Spania, unde plecase pentru a câștiga mai mulți bani pentru familia lui. Andrei Iacob, din Botoșani, muncea pe șantier de dimineața până seara. Nici nu a băgat de seamă cum oboseala acumulată la locul de muncă îl secătuia de puteri. Andrei a suferit un infarct chiar pe șantierul unde muncea pe rupte.  

Zece semne că ești dependent de muncă

1.Ajungi primul și pleci ultimul de la muncă. Tuturor ni se întâmplă să stăm peste program, mai ales dacă avem de finalizat câteva sarcini urgente la serviciu. Însă, atunci când în mod repetat ești primul la birou, dar și cel care „stinge lumina”, e clar că ești dependent de munca ta.

2.Nu te desparți de telefonul mobil. Chiar dacă e un gadget de care nu ne putem lipsi în zilele de azi, telefonul mobil poate fi pus pe silențios sau lăsat deoparte când ești cu familia la film sau la cină. Dacă nu reușești asta, précis îți lipsesc apelurile de serviciu, ceea ce te face dependent de munca ta, oricare ar fi ea.

3.Discuțiile despre sarcinile de la muncă. Atunci când nu reușești să faci separație între viața de familie și programul de lucru, ambele vor avea de suferit. Dacă atunci când ieși în oraș cu colegii ori cu prietenii vorbți tot despre muncă, e evident că jobul tău este mai important decât orice plan de viitor.

4.Mergi la muncă și când ești bolnav. Dacă te aștepți să fii lăudat pentru „eroismul” de a veni la muncă și când ești bolnav, află că acest „sacrificiu” al tău nu te va face prea productive la job. Chiar dacă asta spune de la sine că ești dependent de muncă, șefii și colegii tăi nu vor aprecia că ai umplut departamentul de microbi sau că i-ai indispus pe toți cu boala ta.

5.Ești stresat și nervos când nu ești la muncă. Irascibilitatea de care dai dovadă în concedii poate fi pusă pe seama faptului că nu-ți doreai să fii acolo, ci în cu totul altă parte. De exemplu, la biroul tău confortabil de la muncă. Dependenții de muncă nu se pot relaxa în vacanțe și se agită mereu pentru că sunt departe de munca lor.

6.Nu l-ai refuzat niciodată pe „șefu”. Dacă te arăți mereu dispus să primești sarcini peste cele de zi cu zi, pentru a nu-l supăra pe șefu, s-ar putea să-ți dorești să urci în carieră. Mulți își construiesc o meserie folosind această strategie. Însă, dacă nu-ți trece prin cap o asemenea „mârșăvie”, atunci e clar că ești dependent de muncă, iar șeful va specula acest lucru cât de mult va putea.

7.Eviți prietenii. În cazul în care le spui mereu prietenilor că ești ocupat până peste cap atunci când te invită în oraș, atunci e clar că te distrezi mai bine la locul de muncă. Dependența ta față de job te-ar putea face să pierzi mare parte din prieteni și apropiați.

8.Ești disponibil oricând. Atunci când lași o carte de vizită cuiva și faci precizarea că ești disponibil în orice zi, la orice oră, e semn că ești dedicat non-stop muncii tale. E cazul să impui niște limite între viața profesională și cea de familie.

9.Nu-ți place să muncești în echipă. Dacă te numeri printre cei care fac totul pe cont propriu, fiindcă nu ai încredere în cei de lângă tine, e clar că ești dependent de muncă. Unor oameni din această categorie nu le place munca în echipă fiindcă au impresia că doar ei pot face treabă bună.

10.Negi că ești dependent de muncă. Cine se scuză se acuză. Dacă spui mereu că nu ai o problemă în acest sens, atunci cu siguranță trebuie să te tratezi de dependență de muncă. Primul lucru pe care îl poți face e să pui telefonul de serviciu deoparte, anunță colaboratorii și colegii că pleci într-o vacanță departe de civilizație și…pleacă odată în vacanța aia!