Canicula l-a toropit! S-a plimbat gol-puşcă prin Capitală

13 august 2015 21:51   Național
Ultima actualizare:

Nud în mişcare. Asta au văzut joi (15 august) mai mulţi bucureşteni, care se plimbau la ora 15.10, la Piaţa Unirii.

Sătul să mai transpire cu hainele pe el, la cele 40 de grade Celsius, un tânăr a dat la o parte orice ruşine şi s-a dezbrăcat. A rămas în picioare cu pantofii sport de firmă, iar cu o pungă de plastic încerca să-şi acopere cât de cât părţile intime. În costumul lui Adam, bărbatul s-a plimbat pe străzile Capitalei, fără ca cineva să-l oprească. Trecătorii îl priveau uimiţi, iar alţii se uitau îndelung după el. Dacă ar fi dat nas în nas cu poliţiştii, exhibiţionistul s-ar fi ales cu o amendă între 100 şi 500 de lei. Cei de la Poliţia Locală Bucureşti ne-au declarat că astfel de cazuri sunt dese: câte unul pe lună. 

Mai multe