Canotoarea incendiată, ridicată de la IML
Legiştii au terminat necropsia şi i-au dat voie familiei tinerei canotoare să-i ridice truptul neînsufleţit de la Institutul de Medicină Legală din Capitală.
Aceştia au ajuns la concluzia că fosta sportivă de performanţă a murit din cuza arsurilor grave, care îi acoperiseră aproape 75% din suprafaţa corpului, informează RTV.net.
Tânăra, de 27 de ani, a suferit chinuri groaznice.
A ars ca o torţă, după ce soţul a turnat benzină pe ea şi i-a dat foc.
Casa a fost, de asemenea, cuprinsă de flăcări, în timp ce bărbatul a fugit.
Totul a pornit, pe 19 iulie, de la un scandal, iscat de la faptul că părinţii tinerei refuzau să-i facă acte pe locuinţa în care locuiau cei doi.
Gabriel Albu este arestat preventiv şi va fi pus sub acuzare pentru crimă.
El a fost consultat de psihiatri la Spitalul de la Socola, specialiştii stabilind că avea discernământ în momentul în care şi-a incendiat soţia.