«Cărăm pe braţe bolnavii de SIDA şi n-avem nici mănuşi»

31 octombrie 2016 20:54   Național
Ultima actualizare:

E grevă în spitale. Asistenţii medicali, infirmierele, brancardierii şi personalul tehnic au oprit, de ieri, lucrul şi sunt decişi să nu renunţe la greva generală până când nu vor fi ascultaţi. Ei cer lefuri din care să poată trăi şi sporuri la nivelul anului 2016.

Sătui de umilinţe şi de neajunsuri, angajaţii din spitale au intrat, de ieri, în grevă generală. Cu fluiere, pancarte şi banderole prinse pe mâini, asistenţii medicali, infirmierele, brancardierii, lăcătuşii şi tâmplarii şi-au strigat oful în stradă. La Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, greva a început la ora 7.00.

„Stăm aici cât e nevoie. Nu mai putem să trăim aşa! Am un salariu de 2.000 de lei pe lună. Muncesc 12 cu 24 şi 12 cu 48. Sâmbetele, duminicile şi sărbătorile legale nu ne sunt plătite, nici orele suplimentare. Suntem două asistente pe tura de zi şi o asistentă noaptea. Acum, avem 15 pacienţi în secţia Dializă, în trei saloane. Ar trebui să fim măcar trei asistente, câte una pe salon. În ultimii doi ani, ne-au plecat patru colege în străinătate din cauza condiţiilor de aici”, ne-a declarat Carmen Timofte, care lucrează la Floreasca de 15 ani.

Culmea e că nici de această dată medicii nu sunt solidari cu colegii lor, fără de care nu-şi prea pot face meseria în spital. Nu le pasă de greva acestora şi nici de nevoile lor. „Uitaţi-l pe domnul profesor Lascăr, tocmai pleacă acasă! Uitaţi ce bolid luxos are! El nu are probleme, ca noi! Nici măcar nu se uită la noi”, ne-au atras atenţia câţiva protestatari de la Floreasca.Problemele acestor oameni nu se rezumă, însă, numai la bani şi la sporuri, ci şi la condiţiile improprii de muncă. „Sunt asistent la Anestezie. Eu pregătesc sala de operaţie înainte de intervenţii. Nu avem nici măcar mănuşi şi halate de unică folosinţă”, ne-a mărturisit Victor Pantelimon.De aceeaşi problemă se plânge şi brancardierul Aurel Ivanov: “Eu car pacienţii pe braţe. Unii au SIDA, alţii hepatită sau te miri ce alte boli infecţioase, iar eu nici măcar mănuşi de unică folosinţă n-am! Sunt expus la toate bolile pe un salariu de 1.200 de lei”.

Negocierile au eşuat

Ieri, la prânz, liderii Federaţiei Sanitas au fost primiţi de ministrul sănătăţii. „N-am obţinut nimic, după amiază mergem în Parlament şi vedem mâine (n.r. azi) ce se va întâmpla în plen”, ne-a declarat Marius Sepi, prim-vicepreşedintele federaţiei.«Au şi ei dreptatea lor»

 „Foarte bine că au oprit lucrul! Au o muncă foarte grea şi trebuie plătiţi la fel ca asistenţii din Occident. Sunt de trei ore la spital, cu o rudă şi nu mă deranjează că trebuie să aştept. Speram, însă, ca asistenţii să fie susţinuţi de medici”, ne-a declarat Gianina Petchi.

Mai multe