Cârciumarii din Centrul Istoric se revoltă: «Ne întoarcem pe vremea lui Ceauşescu»
Lumea pestriţă a comercianţilor din Centrul Istoric al Capitalei are în sfârşit o cauză comună. Patroni de terase cu două măsuţe sau administratori de cluburi cu ştaif şi clientelă din high-life, toţi sunt acum în aceeaşi tabără!
Sunt supăraţi nevoie-mare pe mai-marii Bucureştiului. Potrivit noului regulament aflat în dezbatere publică, în perioada 15 martie-15 noiembrie nici o terasă nu mai poate fi deschisă mai târziu de ora 24.00 în timpul săptămânii şi de ora 1.00 în weekend.
Unele chiar ar trebui să se închidă de la ora 22.00. "Am fi afectaţi, pentru că vin foarte mulţi străini mai ales noaptea, iar la orele la care ar trebui să închidem este foarte mare animaţie. Dacă se aplică, ar însemna că ne întoarcem pe vremea lui Ceauşescu", se plânge George Ciauşu, managerul restaurantului Brauhaus.
"Cine vine aici, vine să se distreze şi nu stă să se uite la ceas. O să găsim soluţii să ţinem deschis şi mai târziu", declară Cristian Pop, manager la pub-ul "The Vintage". Deşi specialiştii Municipalităţii pretind că s-au inspirat din experienţa marilor oraşe europene, patronii restaurantelor îi contrazic. "Am şi eu pub aici, dar şi la Paris.
În capitala Franţei fiecare patron îşi negociază programul cu autorităţile în momentul în care obţine autorizaţia. Nimeni nu îţi impune nimic. Chiar şi după ora trecută în contract mai poţi funcţiona, că doar nu dai clientul afară. Doar că trebuie să închizi uşa", povesteşte Mariana, care are cârciumă la Paris încă din 1983.
"Cine a propus prostia asta nu ştie ce înseamnă o afacere, mai ales de acest fel. Comerciantul trebuie să-şi mulţumească clientul. Să-l servească până la cât vrea el să stea în restaurant. Nu să-l dea afară la 12, că aşa vrea Oprescu", spune nervoasă femeia, care speră ca regulamentul să nu intre în vigoare de la 15 martie.
Primăria Capitalei a venit ieri cu o precizare, după ce a văzut ce scandal a provocat propunerea: "Obligativitatea închiderii teraselor la ora 22.00 se referă la terasele din zonele rezidenţiale", adică unde există blocuri de locuinţe sau case, şi se dau exemplu cluburile şi terasele aflate în zona Schitu Măgureanu - magazinul Cocor, unde există şi locuinţe.
Italienii sunt latini, la fel ca şi noi. Le place distracţia, astfel că localurile de gen sunt deschise până dimineaţa. Majoritatea barurilor şi teraselor din centrul oraşului încep programul la 11.30 şi închid la ora 2.00 noaptea, în timpul săptămânii, iar în weekend, la 6.00.
Strada Grand Place din Bruxelles e plină de localuri, la fel ca şi Centrul Istoric din Bucureşti. Doar că, aici, patronii nu sunt obligaţi să tragă obloanele la ora 22.00. Majoritatea barurilor trag zăvorul târziu în noapte, în jurul orei 2.30.
Aici găseşti o grămadă de baruri, terase şi cafenele. În special pe Old Street, Turnmills Street şi Mass Street, acestea fiind cele mai în vogă locuri. Majoritatea localurilor se închid în timpul săptămânii la ora 11.00, iar în weekend la ora 1.00.
Pe lângă bordelurile şi sex-shopurile din Cartierul Roşu, Amsterdam esre renumit şi pentru numeroasele baruri şi cafenele. În timpul săptămânii, acestea se închid la ora 1.00, iar de vineri până duminică, între orele 3.00 şi 4.00.
Noul program al teraselor din Centrul Istoric este preluat după modelul vienez, la fel de strict. Magazinele şi obiectivele turistice se închid între ora 18.00 şi 19.00, spectacolele live se termină până la ora 22.00, iar terasale se închid la aceeaşi oră.