Cardurile de sănătate au început să fie activate, după 9 ani de promisiuni
De 9 ani auzim despre cardul de sănătate, dar, iată, abia acum a devinit realitate. Medicii de familie spun că săptămânal vin la fiecare cabinet zeci de persoane cu cardurile noi. Până acum, au fost distribuite peste 12,5 milioane de carduri, iar alte 800.000 s-a întors la Casa Națională de Sănătate pentru că nu au fost ridicate.
Este oficial. De la 1 februarie, toți românii trebuie să își activeze cardurile de sănătate. Iată ce trebuie să faceți.
Activarea cardului de sănătate se poate face la orice furnizor de servicii medicale - cabinet, spital, ambulatoriu, laborator, la care asiguratul va apela prima dată după primirea cardului.
Codul este format de 4 cifre ales de fiecare titular.
Ca sa inregistrati date pe card, trebuie să mergeți obligatoriu la medicul de familie.
Puteți cere medicului să vă introducă în baza de date a cardului informații importante, cum ar fi RH-ul, alergii, grupa de sânge, dacă doriți să deveniți donator de organe după moarte. Acceptul se înscrie pe card numai în baza unui act semnat la notar, iar grupa de sange și RH, numai dacă aveți un buletin de analize recente.
De la 1 februarie, odată activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de câte ori asiguratul apelează la medic, farmacie sau laborator de analize.
Medicii de familie au anunțat că deja se prezintă săptămânal zeci de pacienți, la un cabinet și că nu au întâmpinat probleme.
Rapiditatea cu care se vor activa cardurile depinde de doctori, spitale și farmacii, care trebuie să aibă cititoare de carduri.