Carmen Iohannis, chemată din nou la Parchetul General. Are legătură cu casele din Sibiu

26 noiembrie 2018 11:52   Național
Ultima actualizare:

Soţia preşedintelui Iohannis a mai fost citată la Parchetul General în urmă cu o săptămână însă prima doamnă le-a transmis procurorilor că nu se poate prezenta la audieri, pe motiv că efectuează o vizită alături de șeful statului în Marea Britanie.

Dosarul în cauză a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis.   

Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.    De pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis au obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credinţă, precum şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului. În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis. 

Mai multe