Carmen Iohannis poartă haine de împrumut. Dacă doriți, puteți să le cumpărați
Carmen Iohannis a strălucit în Austria, unde a participat la deschiderea Festivalului de la Salzburg. Pentru prima oară în public a purtat rochii lungi, spectaculoase. Dacă doriți, puteți să le cumpărați și să vă lăudați că aveți haine pe care le-a purtat Prima Doamnă.
Ținutele Primei Doamne au fost comentate în fel și chip încă din prima zi la Palatul Cotroceni. După ce a devenit Prima Doamnă a țării, Carmen Iohannis se străduiește să facă față cât mai bine evenimentelor la care îl însoțește pe președinte.
Alexandru Ciucu, Eli Lăslean și Stephan Pelger s-au ocupat de imaginea lui Carmen Iohannis, la evenimentele oficiale.
După ce a strălucit la Salzburg a apărut un nou nume de creator de modă care ”o îmbracă” pe Carmen Iohannis, Andreea Tincu.
Numai că ținutele create de aceasta sunt luate cu împrumut. Adică, Prima Doamnă a țării apare cu ele în public, apoi le dă înapoi. Așa cum fac majoritatea vedetelor din lume.
”Eu am fost cea care am contactat-o pe Doamna Iohannis și i-am propus să poarte ținute create Andreea Tincu și să sprijine astfel creativitatea românească. Nu este vorba despre nici un angajament, plată sau alte chestiuni de ordin material. Ținutele respective fac parte din colecții proprii sau sunt modele create pentru anumite evenimente și absolut toate se returnează dupa ce sunt purtate. După cum veți vedea pe parcursul colaborării, voi pune aceste ținute spre vânzare, iar 60% din prețul lor va fi virat -exclusiv din dorința mea- către o asociație caritabilă, al cărei nume îl voi face public la momentul respectiv. Oricine va dori să achiziționeze aceste ținute este liber să o facă. Restul de 40% reprezintă impozit & tva. În plus, oferă și un ajutor, poate nu foarte mare, dar important pentru cineva care are nevoie”, a explicat creatoarea de modă Andreea Tincu pe blogul său.
Soții Iohannis au fost invitaţi de onoare ai Preşedintelui Austriei, Heinz Fischer, şi ai soţiei acestuia, Margit Fischer