Carmen Iohannis, selfie cu elevele ei în sala de clasă
Prima Doamnă, Carmen Iohannis, a început anul școlar în mijlocul elevilor săi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Soția președintelui s-a fotografiat alături de elevele sale în sala de clasă, cărora le-a dat vestea cea mare. Nu le va părăsi nici în acest an, căci va continua să predea două ore pe săptămână.
Carmen Iohannis va face naveta la Sibiu și în acest an. Prima Doamnă, profesoară de Limba engleză și dirigintă la clasa a XI-a, va merge de două ori pe săptămână la Colegiul „Gheorghe Lazăr” pentru a ține cursurile de Engleză. Soția președintelui a trasat obiectivele din acest an, precizând că pe elevii săi îi așteaptă noi încercări, dar și oportunități. „Ne dorim un an bun, cu rezultate bune, să ne simțim bine împreună, să nu ne plictisim unii de alții, nici elevii de noi, nici noi de elevi. Și sper că va fi foarte bine. Sigur o să avem și momente de tristețe, dar sper ca momentele de bucurie să predomine și să ne realizăm ce pe propunem”, a spus Prima Doamnă.
Carmen Iohannis e foarte iubită în școală. Ea nu a refuzat pe nimeni și s-a lăsat fotografiată împreună cu elevele sale.