Cartierul Poștă din Buzău a ieșit de luni din carantină. Cum au suferit 2000 de oameni din cauza unui interlop

18 mai 2020 18:39   Național
Ultima actualizare:

S-a terminat coșmarul pentru cartierul Poștă din Buzău, singura zonă de acest tip aflată în carantină într-o reședință de județ. Începând de luni, 18 mai, cei peste 2000 de oameni din cartierul Poștă pot circula nestingheriți, carantina fiind ridicată oficial

Cartierul a fost în carantină începând cu 4 mai. Acest lucru a fost decis de autorități după ce un bărbat în vârstă de 41 de ani de etnie romă și membru al unui cunoscut clan din Buzău a fost depistat cu coronavirus pe 1 mai. Pacientul 0 se numește Gheorghiță Constantin zis și”Comitet”. El ar fi luat boala în urma unei vizite la socrul său, în localitatea ialomițeană Bărbulești. S-a întors apoi acasă și a petrecut cu familia și rudele, infectând mulți dintre ei. Culmea, socrul de la care a luat boala și era asimptomatic, a primit vestea că are boala la câteva zile după”Comitet”. Autoritățile au testat de coronavirus toți contacții buzoianului, 31 de persoane, iar dintre aceștia 19 au fost depistați cu virusul ucigaș. Cartierul a fost băgat în carantină pentru 14 zile, spre supărarea primarului din Buzău, Constantin Toma care a considerat măsura exagerată. Dintre buzoienii bolnavi de coronavirus din cartierul Poștă, 12 au fost duși la spitalul din Râmnicu Sărat iar opt, inclusiv”Comitet” la spitalul Victor Babeș din București.”Din cei 12 pacienţi ajunşi la Râmnicu Sărat 4 sunt asimptomatici, iar 8 sunt simptomatici. Aceştia prezintă febră, tuse seacă şi vărsături. Sunt pacienţi cu o simptomatologie mai severă decât cea cu care ne-am confruntat până acum”, anunța pe 5 mai managerul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, potrivit news.ro.

După ce pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, și a fost acuzat pentru carantinarea cartierului, Gheorghiță Constantin a început să-și amenințe vecinii prin intermediul unei rețele sociale. De pe patul de spital le-a transmis un mesaj oamenilor care l-ar fi acuzat de transmiterea bolii.”Spuneți că ați luat corona de la mine și coronavirus este pe tot mapamondul. Stați să dau eu niște distribuiri, că vă fac eu acuma. Eu sunt la spital acum, să mă ierte neamul ăsta al meu că vorbesc puțin urât. La toți românii din cartierul ăla al nostru și spoitorilor de nu muriți de mâna mea cum voi veni acasă”, a spus bărbatul. Județul Buzău avea ieri, cel mai mic număr de cazuri de infectare cu coronavirus, doar 21.

Citiți și

Cartierul din Buzău în care au fost confirmate 20 de cazuri de coronavirus, plasat în carantină

Bărbatul de la care s-au infectat mai multe persoane din Buzău amenință pe Facebook: "Ies eu din spital"

Mai multe