«Casa cu Brad», locul unde te poți caza gratuit în Munții Apuseni

27 februarie 2016 21:08   Național
Ultima actualizare:

Cristi Pascal și Alexandra Roman sunt doi tineri din Alba Iulia care au ales să înceapă o viață nouă în Munții Apuseni. Au achiziționat un teren în satul Mogoș din Alba și au decis să mai facă și ceva în plus, nu doar să se bucure de confortul propriei locuințe pe care o vor construi.

Așa se face că cei doi activiști de mediu au hotărât să recondiționeze o casă veche de 80 de ani, care se află chiar pe pământul pe care l-au cumpărat. « Casa cu Brad», căci așa se numește proprietatea, necesită lucrări de reparație în valoare de 8000 de lei, bani pe care tinerii nu îi au. Tocmai de aceea, ei au ales să realizeze o campanile de strangere de fonduri. Deocamdată s-au strâns 2000 de lei, iar cei care vor să doneze o pot face pe site-ul campaniei.

Motivul pentru care Cristi și Alexandra au decis să facă acest pas și să recondiționeze casa tradițională este unul cât se poate de altruist. Ei au stat de vorbă cu cei de la Adevărul, cărora le-au mărturisit: “În primăvara anului 2015 am cumpărat în Munţii Apuseni un loc în care vrem să ne retragem pentru a ne bucura de linişte, natură şi toate beneficiile acestora. Din fericire, pe terenul nostru este o casă tradiţională, construită în stilul specific caselor de la munte, cu bârne de lemn pe temelie de piatră. Dorim să oferim această casă spre găzduire gratuit oricui simte nevoia să se retragă câteva zile într-un loc liniştit, în natură. De asemenea, în măsura posibilităţilor oferite de ceea ce producem pe terenul nostru, vom oferi gratuit şi masă, din produse naturale obţinute aici.”

Citește pe adevărul.ro care sunt planurile lui Cristi și ale Alexandrei în legătura cu «Casa cu Brad» 

Mai multe