Casă de cărămidă sau BCA? Ce trebuie să ştii înainte să te hotărăşti

10 februarie 2015 15:58   Național
Ultima actualizare:

Poate cea mai importantă întrebare în momentul în care te gândeşti să îţi construieşti sau să-ţi achhiziţionezi o casă este cea referitoare la tipul materialului din care este construită. Click! îţi prezintă câteva argumente care să te ajută să te hotărăşti dacă vrei casă de cărămidă sau BCA.

Pentru unii dintre noi construirea propriei locuinţe poate însemna o şansă unică în viaţă. Alegerea proiectului, a materialelor şi a finisajelor este una extrem de importantă deoarece o să vrei ca ea să fie confortabilă, durabilă, izolată şi de ce nu cât mai ieftină posibil. Poate cea mai importantă întrebare este cea care se referă la tipul materialului din care o vei construită. Dacă va fi casă de cărămidă sau BCA te vei putea hotărî şi după ce vei citi explicaţiile care urmează.

Construcţiile din beton celular autoclavizat (BCA) şi cele din cărămidă sunt cele mai întâlnite de pe piaţa românească când vorbim despre materiale din care se construiesc locuinţele. Acestea au o durată de viaţă mai mare şi prezintă o siguranţă sporită în ceea ce priveşte structura de rezistenţă în comparaţie cu materiale alternative cum ar fi lemnul. Momentan aceste două tipuri de materiale au rămas în topul celor preferate de constructori, chiar dacă prezintă unele dezavantaje.

Casă de cărămidă sau BCA. Ce se spune despre cele două materiale

  • BCA-ul a stat mult timp în umbra cărămizii şi mulţi dintre constructori, precum şi viitorii beneficiari susţineau ferm că nu folosesc acest material din cauză că nu este calitativ. S-a spus că BCA-ul înseamnă o izolare termică mai slabă, că ia foc cu uşurinţă, că cedează mai uşor la cutremure. În ultimii ani însă, ponderea construcţiilor din BCA a crescut considerabil, iar utilizatorii materialelor au trecut drept mituri multe dintre aceste afirmaţii.
  • Cărămidă rămâne cel mai îndrăgit material de construcţii de către români, cât şi de europeni. În fiecare an, potrivit statisticilor, în Europa, peste două milioane de noi locuințe sunt construite din cărămidă. Această cifră reprezintă 60% din totalul caselor și apartamentelor noi. Sunt popoare care încă folosesc aproape în toate construcțiile cărămida, cum ar fi italienii, francezii şi spaniolii, care foarte rar îşi fac o casă din alt material. Și asta chiar dacă o casă din cărămidă se construieşte cu mai multă greutate.

Casă de cărămidă sau BCA. Punctele forte ale celor două materiale

  • Pot suporta orice fel de acoperiş, inclusiv din ţiglă, care este considerat un material greu care nu este indicat în cazul caselor din lemn, de exemplu
  • Permit o gamă largă de finisaje, atât la interior, cât şi la exterior. Se poate aplica orice fel de vopsea, tapet, gips carton sau chiar lambriuri de lemn
  • Sunt rezistente la dăunători, insecte şi rozătoare, fără a fi nevoie de tratamente speciale
  • Nu au nevoie de multe lucrări frecvente pentru întreţinerea în timp
  • Preţurile sunt aproximativ egale.
Mai multe