Castelul de la Săvârșin, reședința casei regale a României, intră în febra Sărbătorilor

6 decembrie 2021 17:57   Național
Ultima actualizare:

Două sute de copii au dat luni startul sărbătorilor de iarnă la reședința familiei regale a României, castelul din localitatea arădeană Săvârșin. Evenimentul a avut loc chiar de sărbătoarea Sfântului Nicolae și la el au participat copiii de la unitățile de învățământ din zonă care au aprins luminile din bradul de Crăciun

Copiii prezenți la eveniment sunt din comuna Săvârșin, dar și din satele vecine. Micuții musafiri ai familiei regale au primit dulciuri și fructe. Vrei să vezi cum petrec sărbătorile membrii Casei Regale a României? Vino să vizitezi domeniul de la Săvârșin 

Domeniul regal de la Castelul Săvârșin poate fi vizitat toată luna decembrie 

Domeniul Regal Săvârșin poate fi vizitat toată luna decembrie, între ora 10.00 și ora 18.00, cu un telefon sau un email trimis în prealabil potrivit unui comunicat trimis de Casa Regală și publicat pe contul de facebook al acesteia https://www.facebook.com/FamiliaRegala. Potrivit https://savarsinregal.ro/, clădirile din curtea Castelului Regal de la Săvârșin, unde este domiciliul principesei Margareta si al familiei regale sunt opt la număr: Muzeul Regal al Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, din aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, şi ele în clădirea lor din 1940, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri. În afară de Casa Ceaiului, celelalte clădiri au fost recondiționate, cu mijloace proprii, cu materiale şi cu meşteri locali, în anii 2011-2017. A mai rămas Casa Ceaiului, care va fi inaugurată în preajma Crăciunului, iar vizitatorii vor putea servi cafea, ceai, sandvişuri şi prăjituri zilnic, între ora 10,00 şi ora 18,00. Există și un magazin special de suveniruri, de la care vizitatorii pot cumpăra decoraţiuni de Crăciun, sticle din colecţia de vinuri a Casei Regale, cărţi şi porţelanuri regale.

Citiți și

Familia regală, la slujba de Crăciun din Săvârșin. Ce a primit Principesa Margareta

VIDEO Bucătarul Casei Regale s-a pensionat! Viorica Luciana Călin a pregătit 38 de ani bucate alese la Castelul Săvârșin

Mai multe