Castelul Peleș mai rămâne muzeu și până la finalul anului. În lipsa implicării financiare a statului, în 2020, situația lui devine neclară

Situația Castelului Peleș e departe de a fi lămurită. Retrocedat, în 2007, Regelui Mihai, edificiul inaugurat în 1883, a rămas, conform dorinței ultimului monarh al României, un muzeu deschis publicului. Din 2010, statul român a închiriat fastuosul imobil, precum și Pelișorul, prin contracte ce au fost prelungite succesiv. De curând, ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunțat prelungirea acestui contract până la 31 decembrie 2019. Se pune, însă, problema ce se va întâmpla după această dată, în condițiile în care degradarea castelului e tot mai evidentă, dar implicarea financiară a statului rămâne la fel de inexistentă – deși câștigă 2 milioane de euro pe an din bilete - punând în pericol însăși moștenirea culturală pe care o reprezintă.

În luna iunie a acestui an, cu nici două săptămâni înainte de terminarea obișnuitului, deja, contract de închiriere al Peleșului și Pelișorului între statul român și Casa Regală a României, ministrul Culturii, Daniel Breaz, repunea pe tapet ideea cumpărării fostei reședințe de vară a monarhiei române. Ulterior, Ion Tucă, directorul Casei Majestăţii Sale Margareta, scurt și clar: „Casa Regală nu a negociat şi nu intenţionează să vândă Castelul Peleş”. Soluția a fost de reînnoire a contractului de închiriere pe încă o lună, apoi pe încă una și încă una. În paralel, la jumătatea lunii septembrie, deputatul USR, Iulian Bulai, publica un mesaj prin care critica lipsa de acţiune a ministrului Culturii cu privire la ansamblul Peleş şi în care atrăgea atenţia că o dependinţă a palatului a fost deja evacuată şi predată proprietarilor şi că următorul pe listă ar fi muzeul îmsuși.

Răspunsul ministerului, conform news.ro, a venit spre finalul aceleiași luni: „Contractul de locaţiune încheiat în anul 2010 între M.S.R. Mihai I, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (în prezent Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale) şi Muzeul Naţional Peleş, a fost prelungit succesiv, prin acte adiţionale, până la data de 31.12.2019. Aşa cum este deja cunoscut, Muzeul Naţional Peleş a predat către Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei imobilul Căsuţa Poartă şi terenul aferent acesteia, drept care actul adiţional a fost modificat în consecinţă, cuantumul chiriei plătite de locatar diminuându-se corespunzător. În vederea bunei derulări a negocierilor dintre Statul Român şi Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei, în prezent, nu putem face precizări privind stadiul acestora”, este răspunsul oferit News.ro de MCIN.

Statul ar vrea să cumpere, dar nu să și repare

Conform adevarul.ro, din 2010 încoace, Statul român plăteşte pentru chiria de la Peleş o sumă de 52.131 lei/lună, adică 133.000 euro pe an. Cel mai mult plăteşte pentru teren (parcul Peleş) – 42.000 lei/lună. Pentru Castelul Peleş, chiria e de 6.132 lei/lună – o sumă comparabiă cu chiria unui apartament de lux din București. Din biletele (şi alte taxe) vândute celor 400.000 de turişti anual de la Muzeul Peleş, tot Statul român încasează aproximativ 2.000.000 de euro/an. În schimbul chiriei mici, Statul român – prin Ministerul Culturii – se obliga (la art. 5.2, lit. b din contract) să facă lucrări de restaurare la cele trei clădiri. Ca exemplu, în contract apare obligaţia reparării acoperişului de la Peleş şi a drenării apelor subterane tot de la Peleş. Respectarea  - sau, de fapt, nerespectarea - acestor obligaţii contractuale pare a fi unul dintre motivele pentru care prelungirea închirierii nu a mai mers aşa de lin după 2017, mai scrie adevarul.ro.

În iarna lui 2018, veche de peste un secol, centrala termică de la Peleş ceda, iar muzeografii şi turiştii îngheţau înăuntru, în timp ce Casa Regală şi Ministerul Culturii îşi pasau responsabilitatea contractuală a schimbării respectivei centrale. În final, Casa Regală a dat 100.000 de euro (aproape toată chiria anuală primită pentru tot complexul) pe schimbarea centralei. Starea de degradare a edificiului ridicat în 1883 de Regele Carol I a fost semnalată, încă o dată, în vara lui 2018, ministrului de atunci, George Ivașcu, de conducerea Muzeului Peleș. Adresa respectivă atrăgea atenția asupra „stării de degradare a imobilelor Castel Peleş şi Castel Pelişor” şi „necesităţii unor lucrări de reparaţii şi de restaurare urgente, precum şi necesitatea unor lucrări de intervenţie care să scoată aceste monumente din pericol”. Că domnul Ivașcu s-a remarcat în timpul scurtului său mandat doar printr-o arogantă invizibilitate, e deja un fapt. Firește că, în aceste condiții, ministerul nu a mișcat niciun „deget” în rezolvarea problemelor.

Circa 2 milioane de euro pe an câștigă statul doar din bilete

Și, din pământ, din iarbă verde, în vara lui 2019, ministrul Breaz declară că statul ar fi deschis la idea cumpărării castelului. De investiții și reparații nu au fost bani niciodată - nici în condițiile în care castelul, ca muzeu, îți aduce milioane de euro la buget din biletele plătite de turiști - dar de cumpărat s-ar găsi, la o adică. Probabil, vechiul principiu, pare-se sfânt în România postcomunistă, „degradează, apoi cumpără ieftin” aplicat în nenumărate situații de adjudecare a unor clădiri istorice. După eșecul rușinos  - e drept, în primul rând al guvernului Ciolos -  de achiziționare a sculpturii lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”, pentru doar – da, doar – 11 milioane de euro, altfel, pe piața reală a operelor de artă, sculptura s-ar vinde lejer cu 20 de milioane euro - nu putem decât să ne închipuim în ce scenariu SF am plonja în cazul prețului unei proprietăți de anvergura Castelului Peleș. Dar nu vom plonja întrucât Casa Regală a anunțat „limpede ca cristalul” că nu are de gând să vândă. Atunci, rămâne aceeași soluție a închirierii. Dar mai rămâne și problema reparațiilor absolute necesare.

Chiar și-așa, statul român a făcut și face profit – unul de milioane de euro pe an – din tot aranjamentul. Și atunci de ce a devenit o așa problemă situația faimosului castel-muzeu? Iar tu, ca minister și ca stat, de ce te „scumpești la tărâțe”, când, de fapt, ai an de an „sacii în căruță”, financiar vorbind? Unei persoane importante dintr-un regim nazist de tristă amintire i-a fost atribuită o vorbă dură – deși replica inițială aparține unui poet german, de fapt – „când aud de cultură îmi vine să scot pistolul”. Poate că și ministrul Breaz și oricine ar fi în locul lui, dar și statul român, în general, vor deschide ochii și vor parafraza această expresie, transformând-o în „când aud de cultură îmi vine să îi dau bani”. Poate… Sau nu.