Câştigătorul de la Loto: funcţionar public, 38 de ani

23 decembrie 2014 21:42   Național
Ultima actualizare:

A dat norocul peste el chiar înainte de Sărbători. A jucat un bilet de 19,3 lei la Loto, iar, duminică, a câştigat 9,6 milioane de euro, fiind primul câştigător la 6/49, după zece luni în care marele premiu nu a fost acordat.

Dar, cine este fericitul câştigător, care, în termen de 90 de zile, trebuie să ridice premiul de la Loteria Română? Potrivit replicaonline.ro, este vorba despre un bărbat, C.G.G., în vârstă de 38 de ani, machedon.

Norocosul locuieşte în cartierul Tomis Nord din Constanţa şi este funcţionar în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din Constanţa.

Câştigătorul a jucat biletul la agenţia 13-034, situată în zona Brotăcei din oraş. „În acest cartier locuiesc foarte mulţi oameni în vârstă şi, în general, în agenţie vin să joace bătrâni”, a declarat, pentru replicaonline.ro, vânzătoarea de la agenţie. Numerele câştigătoare, alese de constănţean au fost 40, 28, 5, 12, 19 şi 44.

Mai multe