Câştigătorul la Loto le-au crescut vânzările la agenţie cu 30%

10 ianuarie 2012 17:09   Național
Ultima actualizare:

Vestea despre norocul care a dat peste unul dintre clienţii agenţiei Loto din cartierul constănţean Casa de Cultură s-a împrăştiat rapid printre jucătorii împătimiţi. Aceştia sunt mai încrezători în şansele lor.

Operatoarele agenţiei unde a fost jucat biletul care a făcut un constănţean milionar în euro, spun că numărul clienţilor este mai mare cu 30%.

Marele câştigător al premiului în valoare de 2,2 milioane de euro este un pensionar din Constanţa, vechi jucător la loto şi iubitor al jocului Pronosport. Bărbatul le-a spus angajaţilor de la Loteria Română că numerele care i-au purtat noroc au semnificaţie, dar nu le joacă întotdeauna pe cele şase.

Tot mai mulţi constănţeni își încearcă acum șansele la agenţia “norocoasă”

„Dumnezeu a dorit să câştig eu de data asta. Nu ştiu ce o să fac cu banii. Am copii, am nepoţi", a declarat el la ridicarea premiului care i-a schimbat viaţa. Bărbatul joacă la Loto din 1965.

Operatoarele de la agenţia din zona Casei de Cultură spun că a crescut cu aproximativ 30 la sută numărul celor care-şi încearcă norocul.

„Suntem foarte emoţionate numai la gândul emoţiilor prin care a trecut jucătorul nostru, aflând că este mare câştigător. Acum numărul celor care apelează la noi este mai mare. Vin cam 50 de persoane pe zi, iar sâmbătă şi duminică, numărul este chiar mai mare. Oamenii sunt mai încrezători în şansele lor", a declarat Liliana Dima (49 de ani), reprezentant al agenţiei.

Mai multe