Câştigi 2000 de euro dacă eşti poştaş în Germania
19 mai 2015 21:11
Național
Ultima actualizare:
Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă în străinătate pe perioadă nedeterminată sau vrei să lucrezi pe timpul verii în statele Uniunii Europene, află că oferta e cât se poate de atrăgătoare. Pe site-ul de recrutare Eures vei găsi 240 de locuri de muncă, iar cele mai multe posturi libere sunt în Germania, Cehia, Suedia, Olanda şi Marea Britanie. Uite ce oferte să alegi!
- Se caută factori poştali în Germania. În Germania se caută factori poştali şi sunt 15 posturi libere. Pentru a aplica, trebuie să ştii limba germană, scris, vorbit şi citit. De asemenea, trebuie să ai permis de conducere categoria B, condiţie fizică bună şi cazierul imaculat. Ce presupune acest job? Vei efectua servicii poştale, curierat, predare de colete şi scrisori. Salariul e de 2.000 euro brut pe lună, iar asigurările sociale sunt incluse.
- Contractul este pe o perioadă determinată de 6 luni cu posibilitatea prelungirii pe perioadă nedeterminată. Se lucrează 6 zile pe săptămână, iar concediul de odihnă anual este între 26-30 de zile. Data limită pentru depunerea CV-urilor este 30 iunie 2015. Mai multe informaţii la tel: 021.3165508. Tot în Germania se caută şi asistenţi medicali, iar salariul este de 11,22 euro pe oră. Programul de lucru este de circa 40 de ore pe săptămână şi nu este o cerinţă obligatorie cunoaşterea limbii germane. Mai multe informaţii la tel: 021.3165508.
- Lucrători în prelucrarea lemnului în Cehia. În Republica Cehă găseşti 10 posturi libere în industria pentru prelucrarea lemnului. Vei primi un salariu între 350-600 de euro pe lună şi 90 de euro pentru cazare. Trebuie să cunoşti limba germană sau engleză, iar data limită de depunere a CV-ului este 31 decembrie 2015. Mai multe informaţii la telefonul 078895430. Tot în această ţară se caută lucrători în producţia şi asamblarea aparatelor de aer condiţionat, iar printre cerinţele postului se numără studii primare, dexteritate manuală şi o stare bună de sănătate. Nu este necesară cunoaşterea unei limbi străine.
- Salariul este de 3 euro pe oră, iar contractul e pe perioadă nedeterminată. Alte beneficii: cazare, transport. Data limită de depunere a CV-ului este 31 decembrie 2015. Informaţii suplimentare la telefonul 078895430.
- Femei de serviciu şi mecanici auto în Suedia. În Suedia se caută femei de serviciu şi vei găsi 20 de posturi libere. Ca şi cerinţe: limba engleză nivel mediu. Salariul e de 900 euro pe lună, iar cazarea este asigurată de angajator. Durata contractului e pe perioadă nedeterminată, dar există o perioadă de probă de 90 de zile. Data limită pentru a aplica la acest job e 30 iunie 2015. Mai multe informaţii la tel: 0265266553. Tot în Suedia se caută şi mecanici auto.
- Pe site-ul EURES vei găsi libere 10 posturi. Cerinţe: 2 ani de experienţă în domeniu şi cunoaşterea limbii engleze la nivel mediu. Cazarea este plătită de angajator. Salariul este de 1000 euro net, iar data limită de trimitere a CV-ului e 30 iunie 2015.
- Îngrijitori de persoane în Marea Britanie. 20 de posturi de îngrijitori de persoane sunt libere în Marea Britanie, dar pentru a aplica, trebuie să cunoşti limba engleză, nivel mediu. Durata contractului e nelimitată, dar nu e menţionat salariul. Data limită pentru depunerea CV-ului e 30 iunie 2015. Informaţii suplimentare la tel: 0243231809. Tot în Marea Britanie vei găsi un post de asistent medical, iar salariul e de 15 lire brut pe oră. Trebuie însă să ai calificarea profesională încheiată ca asistent medical generalist. În Marea Britanie te poţi angaja şi ca infirmier, cu un salariu de 7 lire brut pe oră.