Românii plătesc tot mai mult pentru animalele de companie: „Mai nou, tendința pare să fie...”

10 noiembrie 2025 7:06   Național
Ultima actualizare:

Animalele de companie sunt tot mai mult integrate în viața de zi cu zi a românilor. Nu doar ca prezențe afec­tuoase, ci și ca element important în economie. Potrivit datelor, piața produselor pentru animalele de companie din România a depășit deja un miliard de euro.

În anul 2023, se estimau peste 8,6 milioane de câini și pisici în țară. Aproximativ jumătate dintre gospodării au o pisică, iar circa 45% dintre ele dețin cel puţin un câine.

O proprietară din Oradea, deţinătoare a doi câini de rasă, detaliază: „Cosmetică de două ori pe lună, mâncare calitativă, mai și gătesc pentru ei, bobițe pentru blană, picături ca să nu lăcrimeze... Deci de la 500 la 1.000 de lei, dacă trebuie să mă duc la veterinar”.

Românii cheltuiesc tot mai mult pentru animalele lor de companie

Mai mult decât atât, cursurile individuale de dresaj pentru câini pot avea un cost de pornire de 350 de euro pentru zece şedinţe.

„Să se comporte normal cu copiii, cu alte animale, în mediul urban, în mijloace de transport. Toate lucrurile astea se formează”, explică instructorul de dresaj, Alex Bondar, potrivit Digi24.

Cea mai mare parte din bugetul familiei pentru un animal de companie merge către hrană.

„Mai nou, tendința pare să fie o hrană cât mai curată, fără multe chimicale”, spune Sebastian Onel, proprietarul unui magazin specializat.

În ceea ce priveşte îngrijirea veterinară, deparazitările externe costă între 60 şi 80 lei pe lună, sau între 150 şi 200 lei pentru intervale de 3-6 luni, explică medicul veterinar Laura Chira.

Psihologul Ioana Bugle evidenţiază o schimbare de paradigmă: „Animalele oferă iubire necondiționată, sunt afectuoase și loiale. Pot fi un sprijin emoțional pentru stăpânii lor, alinând singurătatea și tristețea. Sunt cercetări care arată că interacțiunea cu un animal scade nivelul de cortizol”.

În concluzie, pentru multe familii româneşti, prezenţa unui câine sau a unei pisici implică un angajament financiar considerabil, reflectând totodată modul în care animalele de companie sunt percepute astăzi ca membri ai familiei.

Mai multe