Cât costă o plăcintă sau un pahar de vin fiert la Târgul de Crăciun din Cluj. Prețurile i-au uimit pe români

28 noiembrie 2024 7:57   Național

Târgul de Crăciun din Piața Unirii, Cluj s-a deschis vineri, iar distracția sub cortina de lumini este la cote maxime. Românii, fascinați de Festivalul Lights On se întreabă care sunt prețurile produselor specifice de sărbători.

Cât costă distracția și mâncarea la târgul de Crăciun din Cluj

Ei bine, în Târgul de Crăciun din Cluj, o plăcintă și un vin fiert, ori dacă alegi sucul de mere sau mustul pentru copii costă peste 100 de lei. Anul acesta, s-au amplasat căsuțe și pe strada Kogălniceanu, unde există instalații de lumini fabuloase, în cadrul Festivalului Lights On.

Tot aici găsim și o roată panoramică, un brad supradimensionat, însă nu toate căsuțele au fost deschise în weekend. Prețurile nu sunt pentru toate buzunarele, astfel că un vin fiert are prețul de 18 lei, în timp ce un suc de mere cald costă 15 lei. Pentru un langoș, turiștii vor plăti 20 de lei, în timp ce pentru o plăcintă vor fi nevoiți să scoată din buzunar 15 lei.

Dacă vorbim despre mâncarea tradițională, ei bine, un meniu de sarmale costă 35 de lei, ceea ce stârnește controverse în rândul vizitatorilor. De altfel, un măr glazurat nu costă mai puțin de 10 lei, iar o cafea, espresso sau orice altă variantă depășește lejer această sumă, potrivit actualdecluj.ro.

La capitolul distracție, lucrurile nu stau mai diferit. Pentru o tură cu roata panoramică, vei fi scoate din portofel 30 de lei, însă cum cei mici nu pot urca neînsoțiți, părinții trebuie să fie pregătiți să cheltuie dublu sumei pentru a le îndeplini dorința copiilor. 

„Celălalt târg de Crăciun” se desfășoară sub cortina luminilor fascinante

Tot în Cluj putem vedea și căsuța lui Moș Crăciun, iar anul acesta a fost amplasată și o scenă a Nașterii Domnului. Până pe data de 1 ianuarie 2025, turiștii se vor putea bucura de peisajul și cadrele feerice de sărbători. Târgul de Iarnă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, va fi la rândul său deschis pe data de 1 decembrie.

Pe strada Kogălniceanu s-a instalat festivalul Lights On care conține o mulțime de instalații de artă modernă și un glob imens de zăpadă. Evenimentul se desfășoară în intervalul 23 noiembrie-8 decembrie, iar organizatorii l-au numit „Celălalt târg de Crăciun”.

Mai multe