Cât de mult s-a schimbat Olguța Vasilescu! În tinerețe avea părul lung și era bătăioasă
Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, are un trecut interesant, cu o ascensiune impresionantă pe scena politică românească. Inițial, aflată sub aripa protectoare a lui Corneliu Vadim Tudor și a partidului său, Olguța Vasilescu a devenit, în timp, un politician cu replici tăioase, dar a rămas la fel de „bătăioasă” ca în tinerețe.
La doar 19 ani, Lia Olguța Vasilescu a devenit președintele Organizației de Tineret România Mare din Dolj. La 25 de ani, ea a fost promovată de însuși Corneliu Vadim Tudor pe listele Partidului România Mare, pentru un loc în Camera Deputaților. A obținut două mandate în Parlament, atât ca deputat, cât și ca senator, iar la alegerile locale, a câștigat postul de primar al Craiovei.
Ea este absolventă a Facultății de Litere și Istorie din Craiova, specializarea Română-Italiană. A intrat în presă prin 1997, imediat după absolvirea facultății și a lucrat ca redactor timp de un an. În 1999, a devenit redactor-șef, iar în 2000, a renunțat la presă, pentru o carieră în politică, când a intrat în Parlament, pe un post de deputat din partea PRM.
Colegii săi politicieni o porecleau „karatista”, pentru că învățase arte marțiale, timp de doi ani și deține cetura neagră la karate: „Nu lovesc decât atunci când sunt provocată. La antrenamente, luptam doar cu băieții, centuri negre, ca și mine. Nu-mi place să mă antrenez cu femei. Nu mă ajută cu nimic pentru vreo simulare de stradă”, a povestit Olguța Vasilescu într-un interviu.
Atitudinea bătăioasă și-a menținut-o și în politică, mai ales că adoptase verva și îndrăzneala specifică Partidului România Mare:
În prezent, a devenit o figură politică destul de controversată. În 2016, a avut probleme cu legea, fiind reținută pentru luare de mită. Ea este actualul ministru al Muncii, din partea coaliției PSD-ALDE și deputat în Parlament. Cele mai multe nemulțumiri le-a creat în rândul sindicatelor și al angajaților, din toate domeniile, din cauza legii salarizării unitare.