Cât de perfid este COVID-ul! Te face să crezi că ești bine, în timp ce el face ravagii în corpul tău

25 octombrie 2021 15:32   Național
Ultima actualizare:

Asistăm cu toții la un atac fără precedent al virusului SARS-CoV-2. Spitalele sunt pline de pacienți în stare gravă, iar mulți dintre cei care ajung cu salvarea la UPU ar avea nevoie direct de intubare. Greșeala lor este că stau acasă până în ultimul moment. De ce? Pentru că nu-și dau seama că e ceva în neregulă cu ei, spune dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

În afară de faptul că este deosebit de periculos și imprevizibil, COVID-19 este și parșiv. Odată ajuns în organismul uman, blochează receptorii care transmit creierului informația că nu mai ai oxigen și că ți-e rău. Te lasă să crezi că ești bine, timp în care el distruge pe rând toate organele, în special plămânii. Simptomele pot apărea abia când e prea târziu.

 „În infecția SARS-CoV-2, față de orice altă infecție, pe lângă afectarea respiratorie pe care o vedem, afectarea vasculară complică lucrurile și aduce o incapacitate a persoanei bolnave să-și creeze starea de alarmă care să impună venirea în camera de gardă. Trimiterea semnalului de scădere a oxigenului în sânge pornește de la un receptor care se găsește la nivelul vaselor mari din regiunea gâtului. Acest receptor, dacă este alterat, el nu va transmite mesajul creierului: atenție, concentrația de oxigen a scăzut, ești în pericol! Și atunci creierul, neavând această informație, creează starea de liniște persoanei respective”, a explicat la Digi24 medicul  Beatrice Mahler.

Oamenii ajung la spital când e prea târziu

În tot acest timp, în organism, virusul își face de cap. Trebuie să știți că fiecare celulă funcționează în prezența oxigenului. Fără un aport suficient de oxigen, organismul reușește să se adapteze până la un anumit punct. „Celula care funcționează fără oxigen dezvoltă acid în interior. El poate fi scos dacă se intervine cu oxigen în timp util. În cazul pacienților care ajung târziu la spital, acel acid acumulat în celule blochează pur și simplu funcționarea creierului, a inimii, a organelor vitale, iar pacienții când ajung, chiar dacă primesc oxigen, este mult prea târziu ca noi să le putem salva viața”, mai spune managerul Institutului „Marius Nasta”.

Majoritatea pacienților au nevoie de oxigen

Așa se face că majoritatea pacienților infectați, care ajung în Unitățile de Primiri Urgențe, au nevoie în primul rând de oxigen. Numai că și în spitale situația este dramatică. Pe lângă criza locurilor, unitățile sanitare se confruntă acum cu o criză de oxigen. Se consumă într-o lună cât se consuma într-un an. Medicii povestesc situații dramatice în care bolnavii care așteaptă cu zilele în UPU au fost nevoiți să-și împartă măștile de oxigen.

Mai multe