Cătălin Ilnițchi, mesaj către medicii români după infecția din spital

31 decembrie 2015 16:35   Național
Ultima actualizare:

Cătălin Ilnițchi este unul dintre cei care se aflau în Colectiv în noaptea tragediei. Din fericire, tânărul a supraviețuit după ce a suferit arsuri grave, însă nici atunci când a ajuns în grija medicilor nu a scăpat de pericol. În spital, acesta a dobândit o infecție care a fost descoperită abia atunci când a ajuns în Israel.

Așa i-au spus doctorii de-acolo atunci când a ajuns la centrul medical Tel HaShomer . Cătălin le-a explicat acest lucru în cadrul unui interviu acordat cotidianului buzoian „Opinia”. Apoi, tânărul a considerat că a fost, poate, prea dur față de medicii români. Recent, acesta a ținut să menționeze faptul că le mulțumește pentru ceea ce au făcut pentru el.

„Nu pot spune cu precizie care a fost sursa infecţiei cu care am ajuns la spitalul Tel HaShomer. În Israel, după trezirea mea, discutând cu medicii despre situaţia mea medicală, am aflat că pe toata perioada cât am fost spitalizat in România am avut parte de un tratament profesionist de la o echipă medicală bine pregătită. Mai mult, la controlul medical de după întoarcerea mea în România am fost primit foarte bine şi toată lumea s-a comportat intr-un mod exemplar. Doresc să mulţumesc din suflet întregului personal medical care a făcut posibilă însănătoşirea mea: paramedicii de pe Ambulanta SMURD, personalul medical de la Spitalul Floreasca şi Tel HaShomer din Israel”, a scris Cătălin Ilnițchi, pe o rețea socială.

De la locul accidentului, tânărul a plecat pe propriile picioare spre ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Floreasca din Capitală. Apoi, tot pe picioarele lui a coborât din autovehicul și a mers către camera de urgență, unde i s-au administrat calmante. Ulterior, Cătălin s-a aflat într-o stare de comă timp de o lună, după care s-a trezit în spitalul din Israel în stare gravă. Din fericire, fizioterapia și procedurile de recuperare pe care le-a efectuat acolo au decurs foarte bine, iar buzoianul se recuperează încet, dar sigur. 

Mai multe