Cătălin Voicu, cercetat într-un nou dosar de corupţie
Fostul senator Cătălin Voicu este urmărit penal într-un nou dosar, transmite Mediafax. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, întrucât ar fi intervenit la funcţionari de la Electrica şi Ministerul Economiei pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte de achiziţie a unor produse, potrivit DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că în cazul lui Cătălin Voicu s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor, în perioada 2004-2005, Cătălin Voicu, “în calitate de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat”, ar fi intervenit în mai multe rânduri pe lângă funcţionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA şi respectiv din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, pentru ca o firmă să fie favorizată în relaţia cu aceste societăţi comerciale, dar şi cu SISE Moldova şi SISE Muntenia Nord, în cadrul unor proceduri de achiziţie publică cu privire la produse sau materiale de protecţie a muncii.
“Concret, suspectul a solicitat acestora acordarea de contracte firmei respective, pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare aveau astfel de produse pe stoc, peste necesar şi la preţuri supraevaluate, achiziţionate de la acelaşi furnizo”, se arată în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.
Aceste “intervenţii” au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma respectivă, au precizat procurorii.
Ca urmare a acestor “intervenţii” a fost produs un prejudiciu total de 6.180.299,73 lei.
Cătălin Voicu a fost adus miercuri din penitenicar la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile acuzaţii.
Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. El a fost găsit vinovat pentru că a primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi.
Cătălin Voicu a fost, în perioada 2001-2004, consilier pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la Administraţia Prezidenţială, Departamentul Securităţii Naţionale, iar în mandatul 2008-2012 a fost senator, până la judecarea sa pentru corupţie.