Catedrala Mântuirii Neamului, gândită acum 130 de ani. ”Noi am preluat stilul ăsta brâncovenesc și l-am reinterpretat într-o manieră mai actuală”

5 mai 2021 17:08   Național
Ultima actualizare:

Catedrala Mântuirii Neamului este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume. Puțină lume știe însă, că ideea unei catedrale naționale nu este deloc nouă. A fost propusă de sinodul bisericii autocefale române și regele Carol I și a fost reluată dupa Primul Război Mondial. Tot atunci au apărut și primele schițe de proiecte ale arhitecțior perioadei.

Proiectul a ajuns să fie pus în practică abia în anul 2010, iar arhitectul care a gândit forma actuală este Constantin Amâiei.

”Ideea construcției a fost de fapt a regelui Carol I care, deși era catolic, a vrut să facă pentru poporul ortodox o catedrală reprezentativă. 

Din varii motive nu s-a putut face. După 1990 s-a reluat ideea construirii Catedralei Neamului, iar patriarh era Patriarhul Teoctist.

El a discutat cu Uniunea Arhitecților și cu Ordinul Arhitecților ca să se organizeze mai multe concursuri pentru construcție. Era un obiectiv foarte important și de aceea s-a dat importanță așa mare”, a povestit arhitectul Constantin Amâiei, la Digi 24 .

Patriarhul Daniel a schimbat ”regulile jocului”

Însă, după ce la conducerea Bisericii a venit Patriarhul Daniel, au fost aduse modificări importante în procesul realizării construcției Catedralei.

”Atunci când a venit Patriarhul Daniel a schimbat total regulile jocului, să nu mai avem asemenea eșecuri, cu tot felul de machete, idei și amplasamente discutabile, el a zis așa: facem niște lucruri care să fie concrete. A stabilit amplasamentul definitiv, cel de pe 13 septembrie și l-a stabilit legal, cu acte, ca să nu existe probleme.

Împreună cu Patriarhul Daniel s-a făcut o temă ce conținea tot, îți dădea o temă impusă. A trebuit să păstrăm ideile de bază așa cum sunt și să venim cu inovații dar fără să modificăm major”, a mai precizat Constantin Amâiei.

”Turla principală reprezintă Înalțarea”

Arhitectul a povestit ce l-a inspirat în proiectul celei mai mai controversate clădiri din Romania și spune că în cazul Catedralei, a fost vorba despre un demers colectiv.

”Turla principală este simbolul de bază al clădirii, Înălțarea. Mai sunt ale șase turle mici care reprezintă cele șase zile ale săptămânii iar a șaptea este a infinitului.

Multe elemente din arhitectura brâncovenească au fost preluate din arhitectura național-românească. A fost un fel de arhitectură reprezentativă pentru țara noastră. Noi am preluat stilul ăsta brâncovenesc și l-am reinterpretat într-o manieră mai actuală”, a marturisit arhitectul.

Despre înălținea Catedralei, Constantin Amâiei a spus că așa a fost concepută, să fie ”foarte lansată în contrast cu Casa Poporului, care este lată și înaltă de 80 metri. Ideea a fost ca cele două clădiri să fie în contrast, Catedrala să fie construită pe verticală. Din această cauză proporțiile sunt diferite. Noi avem o bază mică și cu înălțime de 120 metri”.

Pentru decorarea exteriorului, s-a renunțat la pictură și a fost preluată ideea ocnițelor, din mozaic. Mozaic este și în interior, s-a renunțat la frescă.

Clădirea este extrem de rezistentă din punct de vedere seismic. La un cutremur de 9 grade nu vor fi probleme.

Catedrala Mântuirii Neamului, în cifre

  • 120 de metri este înălțimea edificiului, lungimea de 126, 10 metri și lățimea de 67,70 metri.
  • Se află pe un teren de 100 de mii de metri pătrați de pe Dealul Arsenalului.
  • 6.000 de persoane pot asista la slujbe în Catedrala, dintre care 1.000 de scaune.
  • 25 de tone, cântărește clopotul și are încrustat chipul Patriarhului Daniel. Este cel mai mare clopot cu balans liber din lume.
  • 110 milioane Euro a costat construcția până la momentul sfințirii, la 25 noiembrie 2018. 400 de milioane de euro costă întregul complex religios, excluzând terenul.
  • 50 de oameni lucrează la punerea mozaicului.

Citește și:

Catedrala Mântuirii Neamului va avea 27 de uși din bronz, aduse din Germania

Cum arată Catedrala Neamului la doi ani de la sfințirea altarului. Ce mai este de făcut

Mai multe