„Catedrala Neamului” își redeschide porțile de Crăciun. Care este programul de vizitare

24 decembrie 2025 14:15   Național

Cea mai mare biserică ortodoxă din lume, „Catedrala Națională” a României își redeschide porțile de Crăciun. Este cel mai frumos cadou pentru români. În perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, gigantica biserică va fi deschisă zilnic spre vizitare, între orele 9.00-17.00.

„Catedrala Națională” a fost deschisă publicului pe 26 octombrie

2025 va rămâne pentru totdeauna drept anul sfințirii picturii din „Catedrala Națională”, mândria tuturor românilor și nu numai. Într-unul dintre cele mai importante evenimente religioase din istoria României, biserica a fost sfințită pe 26 octombrie, în prezența patriarhului ecumenic Bartolomeu I și a patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Momentul a reprezentant una din manifestările prin care Biserica Ortodoxă Română a marcat Centenarul Patriarhiei Române și împlinirea a 140 de ani de la dobândirea autocefaliei. Totodată a fost momentul în care catedrala și-a deschis porțile pentru români, deși mai sunt multe de făcut în curte și în interior.

Cum s-a desfășurat sfințirea „Catedralei Naționale”

În pridvorul Catedralei Naționale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Patriarhul Daniel și Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei au citit către popor trei fragmente din Sfânta Evanghelie. Icoanele în mozaic de la intrarea în sfântul lăcaș, care îi reprezintă pe Sf. Ap. Andrei și Sf. Ap. Filip, apostolii care au creștinat teritoriile locuite azi de români, apoi ușile au fost binecuvântate cu apă sfințită de Patriarhul Daniel și unse cu „Sfântul și Marele Mir” de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.

Pictura din altar a fost binecuvântată cu apă sfințită de Mitropolitul Emanuel de Calcedon și de Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, apoi unsă cu mir de cei doi Patriarhi. În paralel, ierarhi români au sfințit pictura în mozaic din absida nordică și cea sudică și laturile exterioare ale bisericii.

Un milion de români au vizitat „Catedrala Națională”

Credincioșii au putut vizita catedrala chiar începând cu 26 octombrie, ora 20.00. Până pe 5 noiembrie, ei au putut vizita chiar și altarul, non-stop, cozile întinzându-se de-a lungul gardului catedralei, până la baza Dealului Arsenalului.

În perioada 6-14 noiembrie catedrala a putut fi vizitată între orele 11.00-19.00, fără accesul în altar, în biserică putând fi văzute în continuare echipele de pictori în mozaic.

În perioada 15-29 noiembrie, sfântul lăcaș a fost închis pentru public, cu scopul de a se continua lucrările la instalațiile din interior. În această perioadă s-a lucrat mai ales la lucrările de pictură în mozaic, ocazie pentru echipa „Catedralei Naționale” să execute noi icoane pe pereții imenși ai bisericii.

Catedrala a fost redeschisă pentru vizitare în perioada sărbătorilor legate de hramul catedralei și Ziua Națională a României, astfel: 30 noiembrie 2025: orele 09:00-12:00, Sf. Liturghie în cinstea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al „Catedralei Naționale”; 1 decembrie 2025: „Te Deum” (slujbă de mulțumire) de Ziua Națională a României și 2 decembrie 2025

În perioada 3-23 decembrie, biserica a fost închisă pentru continuarea lucrărilor în interior, în principal noi picturi în mozaic.   

Mai multe