Câți bani a obținut Ceaușescu din vânzarea etnicilor germani și evrei

De-a lungul întregii lui „domnii” peste România, Nicolae Ceaușescu a avut și preocuparea de a scoate bani frumoși prin vânzarea la propriu a etnicilor germani și evrei către Republica Federală Germană (RFG), respectiv Israel. Operațiunea a fost, de fapt, preluată de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul șef al comuniștilor și al țării până în martie 1965 când a decedat. Din acest troc, Ceaușescu a obținut aproape 1 miliard de mărci germane - pentru etnicii germani - și peste 100 de milioane de dolari pentru evrei, așa cum aflăm din interviurile și memoriile unora dintre cei care s-au ocupat de afacere.

În 2010, ziarul german Sieben-buergische Zeitung, sub semnătura lui Ernst Meinhardt, a publicat un interviu cu cel care a fost, în perioada 1969-1989, negociatorul guvernului RFG cu autorităţile române, dr. Heinz-Günter Husch. Conform acestuia, înţelegerea cu partea română a însemnat, practic, plătirea unei sume de bani, în funcţie de pregătirea şi de vârsta fiecărui etnic german, în schimbul acordării acestuia, de către România, a paşaportului şi a dreptului de a părăsi ţara, pentru a se stabili în RFG. Prima rundă de negocieri a avut loc între 9 şi 12 februarie 1968, în Bucureşti, la Hotel Ambasador, numărul celor vânduţi ajungând, în peste două decenii, la aproape o mie de oameni. Conform lui Husch, cea mai lungă rundă de negocieri a durat 11 ore pentru o singură persoană! Deşi Husch n-a dorit să avanseze vreo sumă referitoare la totalul banilor încasaţi de regimul ceauşist pentru aceste tranzacţii, autorul articolului, în urma studierii altor documente, a estimat câştigul României la un miliard de mărci germane. Operațiunea începuse, însă, încă din 1962, în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, astfel că, până în 1969, se plăteau 6.000 de mărci pentru fiecare etnic german căruia i se permitea plecarea în RFG.

Libertatea unui absolvent de facultate „costa”, în anii `70, 11.000 de mărci

Pe de altă parte, în cartea lui de memorii “Ochii fericiţi”, Erwin Wickert, fostul ambasador al RFG în România între anii 1971-1976, oferă detalii despre sumele ce se plăteau pentru etnicii germani, ele depinzând de pregătirea și de vârsta persoanei care dorea să emigreze. Astfel, pentru un caz normal - muncitor necalificat sau absolvent doar de liceu, de exemplu - se achitau 1.800 de mărci; pentru un tehnician sau un muncitor calificat - 2.900 de mărci; pentru un student - 5.500 de mărci; pentru un student în ultimul an de facultate - 7.000 de mărci; pentru absolvent de facultate - 11.000 de mărci. Bărbaţii şi femeile cu vârsta peste 62 de ani, respectiv 60 de ani, intrau sub incidenţa primei categorii, cea mai ieftină.

Din alte documente rezultă că, în anul 1983, se plătea deja o sumă fixă, de 7.800 de mărci, pentru ca, în august 1989, aceasta să ajungă la 8.950 de mărci de persoană, indiferent de statutul, de pregătirea sau de vârsta acesteia. De asemenea, se făceau plăţi de câte un milion de mărci, în cazul în care partea română permitea unui număr mai mare de etnici germani să emigreze, faţă de plafoanele stabilite în acordurile negociate. La o medie de 5.000 de mărci pentru o persoană şi un număr de aproximativ 200.000 de etnici germani răscumpăraţi astfel din România de către RFG, rezultă o sumă identică celei estimate de ziaristul german, de un miliard de mărci. Atât Husch, cât şi Wickert susţin că plata, care se efectua din fonduri speciale ale statului german, nu se făcea niciodată în România, sumele fiind depuse în bănci elveţiene.

Laureata cu Nobel, scriitoarea Herta Müller, „cumpărată” cu 8.000 de mărci

Născută la Niţchidorf, judeţul Timiş, în anul 1953, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, Herta Müller, a trecut şi ea prin odiseea răscumpărării de către statul german. Scriitoarea a emigrat în 1987 în RFG, împreună cu soţul ei, Richard Wagner. Conform declaraţiilor din presă ale lui Radu Tinu, fost colonel de securitate, aflat în structura de conducere a Securităţii judeţului Timiş la acea vreme, pentru Herta Müller suma plătită părţii române a fost de 8.000 de mărci. Pe de altă parte, pastorul Richard Wurmbrand, situat pe locul 5 în Topul „Cei mai mari români”, realizat în 2006 de TVR, a îndurat, din cauza activităţilor sale creştine, 14 ani de temniţă grea la Doftana, Rahova, Jilava şi Târgu Ocna, până în anul 1964. În cartea lui Radu Ioanid, “Răscumpărarea evreilor”, se menţionează faptul că, în 1964, pastorul Stuart Hariis, conducătorul Misiunii Creştine Europene, a plătit suma de 10.000 de dolari serviciilor române secrete pentru a permite emigrarea lui Wurmbrand în SUA. Acesta s-a stabilit în America, decedând în anul 2001, la 92 de ani.

Vânzarea etnicilor evrei către Israel i-au adus 113.000.000 de dolari

Un alt negoţ cu oameni, de pe urma căruia Ceauşescu a adunat sume uriaşe, a fost vânzarea etnicilor evrei către statul Israel. Conform estimărilor, în perioada 1968-1989, Ceauşescu a vândut peste 40.000 de evrei. Operaţiunea începuse încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, când peste 100.000 de evrei fuseseră trimişi în Israel, prin mijlocirea lui Henry Jacober, un comerciant evreu cu reşedinţa în Anglia, la Londra. Operaţiunea a fost ulterior preluată de serviciile secrete israeliene. Interesant e că, la început, “plata” pentru aceştia a constat, parţial, şi în crearea de mari şi moderne ferme de păsări, porci şi curcani în România, pe banii statului israelian, foarte generos în aceste situaţii, după cum afirmă şi Radu Ioanid, istoric evreu născut în România și director în cadrul Muzeului Holocaustului din Washington, în cartea sa, “Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel”.

Tot Ioanid susţine, în aceeaşi carte, referitor la sumele de bani plătite către statul român, că, în conformitate cu declaraţiile unui fost diplomat israelian de rang înalt, între 1968 şi 1989, „Ceauşescu a vândut exact 40.577 de evrei, pentru 112.498.800 de dolari, la un preţ de 2.500, apoi de 3.300 de dolari de persoană”. Banii se depuneau în conturi speciale, controlate direct de Ceauşescu, de întreaga operaţiune ocupându- se o unitate ultrasecretă din cadrul Centrului de Informaţii Externe (fosta DIE), UM 0107AVS. Toată această acțiune, derulată pe durata a peste 20 de ani poate fi privită și ca pe o încercare de purificare etnică, Ceaușescu dorind să scape din România de acele etnii care, prin legăturile avute în străinătate cu state influente în plan mondial, i-ar fi putut aduce bătăi de cap și pe care nici nu putea să-i prigonească în mod special, așa cum și-ar fi permis cu cei de naționalitate română. Mai ales când încă visa că ar putea obține Premiul Nobel pentru Pace. Iar, peste toate, a obținut și sume importante din acest adevărat „negoț cu oameni”. Dar, strict pentru acei oameni, a fost calea spre libertate, spre evadarea din universul tot mai întunecat al comunismului în variantă ceaușistă.