Caz şocant la Sibiu: o femeie a fost obligată timp de un an să facă sex pe bani în bucătăria unei garsoniere
Un sibian riscă să-şi petreacă mulţi ani în spatele gratiilor, după ce a obligat o femeie să se prostitueze un an de zile şi a bătut-o crunt. Bărbatul este recidivist, având la activ mai multe infracţiuni, respectiv tentativă de viol, furt şi înşelăciune, şi a ajuns vineri în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Victima bărbatului, o femeie de 39 de ani, avea probleme psihice. Plecată în Franţa cu soţul şi cu fetiţa ei, aceasta s-a întors în ţară şi a fost internată la Psihiatrie, iar soţul i-a luat fetiţa şi a plecat înapoi în străinătate, fără a o anunţa.
În spital, ea a cunoscut o altă femeie, pacientă ca şi ea, căreia i s-a plâns de faptul că, după externare, nu avea unde să se ducă, neavând locuinţă. Acesta i-a propus să vină să locuiască la ea, însă la scurt timp în casa acesteia a apărut bărbatul care avea să-i transforme viaţa într-un coşmar. I-a spus că nu mai poate locui acolo dar că poate veni la el, asigurând-o că este un om de încredere şi totul va fi bine.
Obligată să se prostitueze în bucătăria garsonierei
După câteva zile de la mutarea în garsoniera bărbatului, acesta a informat-o că trebuie să aducă bani în casă şi să se prostitueze. La refuzul ei, a bătut-o cu sălbăticie, până când i-a rupt mâna. Terorizată, femeia nu a avut de ales şi s-a supus. Clienţii i-i procura la început bărbatul, după care a obligat-o pe ea să dea anunţuri în ziare de tipul „ofer companiei domnilor generoşi" pentru a-şi racola clienţii.
Aceştia erau aduşi în garsonieră iar raporturile sexuale aveau loc în bucătărie, în timp ce bărbatul care a obligat-o să se prostitueze aştepta în cameră. Pentru o partidă de sex femeia cerea 150 de lei, şi ajunsese să aibă în medie 6 clienţi pe zi. Toţi banii îi lua apoi bărbatul, cumpăra mâncare în casă şi uneori ţigări şi haine pentru ea iar pe restul îi pierdea la jocuri de noroc.
A încercat să-şi ia viaţa
Mai mult, nervos că pierdea banii la jocurile de noroc acesta venea acasă şi o bătea crunt. Ajunsă la limita disperării, femeia a încercat să-şi ia viaţa, aruncându-se în luna iunie de la balconul locuinţei unde era forţată să se prostitueze. A scăpat cu viaţă dar a avut multiple fracturi şi mai multe intervenţii chirurgicale. Un cunoscut de-al femeii a aflat situaţia întâmplător şi a alertat autorităţile, la timp pentru că bărbatul plănuia să o ducă pe femeie în cursul lunii decembrie în Italia, să se prostitueze.
Agresorul este recidivist, fiind cercetat în trecut pentru tentativă de viol, furt calificat şi înşelăciune.
„Acesta a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane. Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă", precizează Danusia Boicean, procuror şef DIICOT Sibiu.