Cazul femeii ucise de copacul căzut peste mașina în care se afla cu soțul și copii. Cine este vinovat pentru accident?
Dincolo de tragedia de a-și pierde soția și mama copiilor într-un accident bizar, bărbatul care se afla în concendiu împreună cu familia în Suceava așteaptă răspunsuri de la autorități. Copacul care a căzut pe mașină și i-a luat viața femeii se afla în responsabilitatea Romsilva sau a a Companiei de Drumuri?
Tragedia s-a petrecut joi, pe DN17, în localitatea Icobeni din Suceava. O femeie din București a murit după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla împreună cu soțul și cei doi copii. Cei patru erau în vacanță și mergeau spre Vatra Dornei. Aflată pe locul din dreapta, mama a fost rănită grav de trunchiul copacului căzut peste autoturism şi la scurt timp și-a pierdut viața. Tatăl şi cei doi copii au scăpat teferi, primind îngrijiri la faţa locului.
Cine se face vinovat de tragedie?
Acum, autoritățile caută vinovații. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, Romsilva dă vina pe administratorul drumului, iar Compania de Drumuri spune că vântul puternic a doborât copacul.
„Pe DN17, Iacobeni, jud. Suceava, din cauza vântului foarte puternic, un arbore s-a prăbușit peste un autovehicul în care erau patru persoane. (...) Menționăm că în zona evenimentului este în vigoare o atenționare de COD PORTOCALIU de vânt puternic până astăzi (joi - n.r.) la orele 21:00, iar rafalele de vânt pot atinge și 55 - 60 km/h”, a transmis CNAIR într-un comunicat.
Copacul era uscat
Specialiştii susţin că arborele era vizibil uscat, iar accidentul nu ar fi avut loc dacă ar fi fost scos la timp, aşa cum ar fi trebuit. „În acest caz este vorba de o pădure care nu doar că stabiliza versanții, dar proteja și infrastructura rutieră. Această protecție, însă, trebuie atent vegheată de autoritățile care trebuie să îngrijească pădurea respectivă. Din fotografiile care au ieșit la lumină până la ora aceasta, pare destul de clar că arborele care a cauzat tragedia de astăzi este unul din specia molid, care nu are rădăcini adânci și care este foarte ușor de dărâmat de vânt, mai ales atunci când suflă vântul cu putere, cum a fost și astăzi. Este clar din fotografii că pădurea respectivă nu a fost îngrijită așa cum trebuie și prin urmare, nu s-a putut asigura nici protecția infrastructurii și nici siguranța rutieră. Este destul de clar din fotografii că era un arbore uscat și nu era un arbore uscat de ieri, de alaltăieri, era un arbore uscat de foarte mult timp. Se întâmplă adesea cu arborii de la marginea pădurii sau ai unui drum, pentru că sunt mai expuși intemperiilor”, a declarat pentru digi24.ro Gabriel Păun, președintele ONG-ului Agent Green.
Romsilva dă vina pe administratorul drumului
Reprezentanţii Romsilva, cei care sunt responsabili de pădurile României, spun că de vină ar fi administratorul drumului, pentru că arborele se afla pe un teren privat. „Incidentul s-a petrecut pe drumul DN17, arborele rupt de vânt făcând parte dintr-o pădure privată, căreia Direcția Silvică Suceava, prin Ocolul Silvic Iacobeni, îi asigură doar serviciile de pază a fondului forestier. Administratorul drumului este responsabil pentru siguranța în trafic. Administratorul drumului inspectează periodic drumul și dacă există arbori care pun în pericol siguranța rutieră, sesizează administratorul fondului forestier, care trebuie să înlăture pericolul. Ocolul Silvic Iacobeni nu a fost sesizat anterior producerii acestui incident de administratorul drumului în privința arborilor care pun în pericol siguranța circulației în zona respectivă”, arată Romsilva într-un comunicat.
Citește și:
Intervenții ale ISU în București. Un stâlp și 15 copaci căzuți, 9 mașini distruse
Furtuni și vijelii în toată țara! Un cioban lovit de trăsnet a murit în Galați