CCR a respins sesizarea lui Iohannis. Data alegerilor parlamentare, stabilită de Parlament

29 septembrie 2020 15:14   Național
Ultima actualizare:

CCR a respins, marți, 29 septembrie, sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la data alegerilor parlamentare care, în urma unei legi adoptate de Senat și Camera Deputaților, va fi aleasă de către Parlament și nu de Executiv.

Judecătorii Curții Constituționale au respins, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis și au decis că Parlamentul este cel care stabilește data alegerilor parlamentare din acest an. Klaus Iohannis a sesizat la CCR Legea privind organizarea alegerilor parlamentare în luna august.

CCR a respins sesizarea lui Iohannis cu majoritate de voturi

Reprezentanții CCD au transmis decizia, marți, într-un comunicat de presă: „În ziua de 29 septembrie 2020, Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului anterior promulgării, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, respectiv de Guvern, şi a constatat că sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art.1 alin.(1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum şi legea, în ansamblul său. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a transmis Curtea Constituțională a României. 

Care au fost principalele obiecții ale președintelui Iohannis

Potrivit sesizării de neconstituţionalitate, Legea privind organizarea alegerilor parlamentare a fost adoptată atât de Senat cât şi Camera Deputaţilor în 27 iulie şi a fost transmisă două zile mai târziu la Preşedinţie în vederea promulgării. Klaus Iohannis a cerut CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.

  • „Similar stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru o soluţie legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Prin conţinutul normativ, această reglementare încalcă prevederile mai multor articole din Constituţie”, arăta şeful statului.
  • În sesizare se subliniază că stabilirea datei alegerilor parlamentare prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor, prin derogare, creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. „Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puţin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi cea a securităţii raporturilor juridice”, a explicat preşedintele.
  • CITEȘTE ȘI: Alegeri parlamentare 2020. Luni, 7 septembrie, începe perioada electorală
  • Președintele a precizat că s-a instituit, astfel, o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreţionar data alegerilor parlamentare.
  • „În actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabileşte data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situaţia în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgenţă. Este posibil ca legea organică prin care s-a stabilit data alegerilor parlamentare să fie necesar să fie modificată din considerente ce ţin de evoluţia situaţiei sanitare”, a menţionat Klaus Iohannis, transmite Digi24.
  • Acesta susţine că prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor ”se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale”.
  • „Dacă senatorii şi deputaţii vor fi obligaţi să acorde votul în sensul adoptării legii de stabilire a datei alegerilor, atunci voinţa parlamentarului nu mai este liberă, mandatul devine unul imperativ, ceea ce plasează legea criticată pe tărâmul nulităţii absolute”, a mai spus Klaus Iohannis.
Mai multe