Ce a găsit un bărbat din Dâmbovița în fundația casei recent cumpărate. Autoritățile au ajuns la fața locului

4 septembrie 2020 17:15   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat din Dâmbovița a făcut o descoperire neașteptată în fundația casei pe care a cumpărat-o recent. Speriat după ce a găsit o bombă în timp ce renova casa, acesta a sunat la 112 imediat.

În timp ce își renova casa cumpărată de curând în Ghirdoveni, Dâmbovița, un bărbat a descoperit în fundația ei o bombă care, cel mai probabil, provine din Al doilea Război Mondial. Speriat că bomba ar putea fi încă activă, bărbatul a sunat imediat la 112, iar autoritățile au venit să investigheze situația.

Bărbatul a cumpărat recent casa bătrânească în cauză, după ce proprietarul acesteia a decedat. A descoperit proiectilul sub podea, chiar în fundația casei, în timpul renovării, potrivit TVR.

Echipajele de la ISU și Poliție care au ajuns la fața locului au încercuit toată zona. Geniștii și polițiștii au sosit imediat ce au fost anunțați și au început procedura pentru recuperarea bombei și transportul ei în condiții de siguranță într-un loc unde să fie distrusă.

Mai multe