Ce a pățit un bucureștean care a fost prins de polițiști în sectorul 6 în timp ce arunca un munte de moloz pe stradă
Nu aruncați gunoaie pe spațiul public! În Sectorul 6, sunt monitorizate video străzile, astfel că orice încălcare a legii nu rămâne neobservată. În plus, cetățenii anunță imediat autoritățile.
Polițiștii Locali au prins un șofer ieri, 11 noiembrie, în jurul orei 12.00, în timp ce descărca bena unei autoutilitare, plină cu deșeuri provenite din construcții, pe Strada Liniei.
Polițiștii de la Sectorul 6 i-au confiscat mașina și l-au amendat cu 10.000 de lei, în baza OUG 92/2021, privind regimul deşeurilor
Totodată, a fost anunțată Garda de Mediu, iar inspectorii prezenți la fața locului l-au chemat pe bărbat la sediul instituției.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu: ”Toleranța mea față de acest comportament este zero!”
”Încă mă mir că mai sunt diverși care nu au aflat că în Sectorul 6 se confiscă mașinile care transportă ilegal deșeuri din construcții și că cei care aruncă astfel de deșeuri pe aria Sectorului 6 sunt efectiv prinși. Avem montate camere de luat vederi, Poliția Locală a înțeles această misiune, cetățenii ne alertează pe loc, angajați ai primăriei sunt mereu alerți. Toleranța mea față de acest comportament este zero! Costurile pentru reamenajare și salubrizare, după zeci de ani de lipsă a autorității publice, sunt uriașe!”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Molozul aruncat pe stradă a fost ridicat de firma de salubrizare
Întreaga cantitate de moloz a fost ridicată de către societatea de salubrizare URBAN și a fost dusă la o stație autorizată de sortare a acestui tip de deșeuri.
Iar autoutilitara confiscată a fost depozitată într-un spațiu special amenajat al Primăriei Sectorului 6.
Anul acesta, au fost confiscate 12 mașini, în condițiile în care, în ultimii 30 de ani, nu a fost ridicată niciuna.
Citește și:
Amenzi usturătoare pentru cei care aruncă gunoiul pe geam!
El e primarul care caută prin gunoaie. Verifică cine a aruncat la întâmplare deşeuri şi dă amenzi