Ce droguri consumase tânărul care a murit la SAGA 2022? La festival au venit dealeri și din străinătate

7 iunie 2022 10:15   Național
Ultima actualizare:

S-a aflat ce droguri consumase tânărul care a decedat la festivalul SAGA 2022. Bogdan Socea, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, a dezvăluit substanțele care i-au luat viața băiatului din Chișinău.

Cu cât s-au vândut drogurile la festivalul SAGA 2022?

A doua ediție a festivalului de muzică electronică a fost umbrită de tragedia tinerilor care au ajuns la spital, după ce au consumat droguri. Cele trei zile de petrecere au reprezentat o oportunitate uriașă pentru traficanții de droguri. 

Se pare că la festival ar fi reușit să intre cu marfă traficanți de pe întreg cuprinsul țării, dar și din străinătate, conform unor surse judiciare, scrie Gândul. Dealerii au vândut droguri din toate categoriile, de la cocaină până la etnobotanice.

Sursele citate au precizat că gramul de cocaină s-a vândut cu 200 de euro, față de 100 de euro cât cer traficanții în mod obișnuit, iar o pastilă de ecstasy a costat, în medie, 100 de lei, adică dublu decât în mod obișnuit. Pentru heroină s-ar fi plătit 100 de euro gramul, în condițiile în care narcomanii o cumpără cu 50 de euro.

Ce droguri a consumat băiatul care a murit la SAGA 2022?

Festivalul a avut o serie de DJ arhicunoscuți, iar show-ul a fost garantat. Din păcate, consumul excesiv de stupefiante de la acest festival s-a soldat și cu moartea unui tânăr în vârstă de 25 de ani. Acesta a murit de supradoză în prima zi a festivalului, în timp ce alți trei tineri au ajuns să fie intubați la spitalele Floreasca și Sf. Pantelimon.

Bogdan, un băiat din Chișinău, se mutase în București pentru a lucra la firma tatălui său. Acesta a decedat în prima zi a festivalului, în urma unui stop cardio-respirator. Primele analize indică faptul că tânărul ar fi consumat ecstasy și metamfetamină.

„Stop cardio-respirator în curs de resuscitare, adus intubat. Am efectuat teste rapide şi a ieşit pozitiv testul la ecstasy şi la metamfetamină”, a declarat Bogdan Socea, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, acolo unde fusese dus Bogdan.

În cele trei zile, jandarmii împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au constatat 129 de infracțiuni. Dintre acestea, 119 infracțiuni au fost pentru încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, potrivit cifrelor oficiale făcute publice de Poliția Capitalei și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe